Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a cerut guvernului să suplimenteze bugetul Ministerului Apărării, până la 2% din PIB. Pe de altă parte, el a făcut un apel la preşedintele Traian Băsescu şi la premierul Victor Ponta să pună capăt "situaţiei jenante" în care se află în ultimele zile.
“Ei continuă zilnic şi monoton promisiunile cu puşcăria, banditismul şi altele. Constat că preşedintele s-a transformat în agent electotal în cel mai prorpiu sens al cuvântului că premierul foloseşte la maxim resursele guvernului pentru campania partidului şi a să pentru prezidenţiale, dar ar fi bine să înceteze în contextul situaţiei internaţională care ne vizează direct”, a spus preşedintele PNL în cadrul unei declaraţii de presă.
"Propun partidelor parlamentare acum discuţii pentru încheierea unui acord pentru susţinerea creşterii bugetului alocat apărării cu până la 2% din PIB – acum e 1,42%. Guvernul a propus şi noi suntem de acord cu creşterea la rectificare până la 1,62% din PIB a cheltuielilor cu apărarea. Noi vrem să crească până la 2% şi pentru o perioada de cinci ani, să fie menţinută”, a spus Antonescu.