Crin Antonescu a declarat că discursul preşedintelui Traian Băsescu este o "încercare inacceptatabilă de intimidare şi ameninţare a partidelor politice din România". Şi l-a ameninţat pe preşedinte cu suspendarea.
Proaspăt ales în funcţia de preşedinte al Senatului, Crin Antonescu i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu: "Niciunul dintre noi nu acceptăm acest ton, niciunul dintre noi nu acceptăm dreptul nimănui de a ne ameninţa, de a ne intimida, de a ne arăta ce să facem". Preşedintele PNL a respins acuzaţiile şefului statului, conform cărora ţinta acţiunilor USL ar fi aceea de a controla justiţia. "Suntem oameni care îmbrăţişăm toate valorile europene, în primul rând o justitie corectă, eficientă, depolitizată. Niciunul dintre noi nu avem, nu am avut şi nu vom avea dosare pe care justiţia pe care să le închidă, aşa cum are Traian Băsescu", a mai spus Antonescu. Liderul liberal a apreciat că "Traian Băsescu vorbeşte lucruri inacceptabile din postura de preşedinte al României, afectând foarte grav imaginea acestei ţări". Blaga: "Jocul lor e foarte simplu, doresc să ia mâine atribuţiile CCR" La numai câteva minute după declaraţiile liderului PNL Crin Antonescu, Vasile Blaga l-a acuzat pe Ioan Chelaru că împiedică trimiterea la Monitorul Oficial a hotărârilor de revocare a sa din funcţie şi de numire la şefia Senatului a lui Antonescu. "Jocul lor este foarte simplu, doresc să ia mâine atribuţiile Curţii Constituţionale şi aceasta să nu mai poată judeca această încălcare flagrantă a constituţiei. Vor să atragă atenţia de la probleme ţării şi, mai ales, de la furtul grosolan pe care l-a făcut Victor Ponta şi trebuia să plece. Dl. Chelaru ţine cu străşnicie ambele hotărâri, astfel încât Crin Antonescu şi-a arogat pe nemerit, îîn acest moment, titlul de preşedinte al Senatului". CITIŢI ŞI:
- PRIMELE VICTIME ALE LOVITURII DE STAT A USL: Vasile Blaga şi Gheorghe Iancu, revocaţi din funcţii. Crin Antonescu i-a luat locul lui Blaga la Senat
- Traian Băsescu: "Ţinta finală a USL este punerea sub control a justiţiei"
- Curtea Constituţională: Se încalcă în mod flagrant Constituţia şi democraţia!