Criminaul Larisei Chelaru este liber după 8 ani în puşcărie. Vrea să devină instalator. Ancheta care l-a făcut pe tatăl victimei şi pe un taximetrist să se sinucidă, dar şi pe fratele micuţei să ajungă la nebuni

Criminaul Larisei Chelaru este liber după 8 ani în puşcărie. Vrea să devină instalator. Ancheta care l-a făcut pe tatăl victimei şi pe un taximetrist să se sinucidă, dar şi pe fratele micuţei să ajungă la nebuni

Robert Ciobanu, care avea 17 ani la momentul condamnării pentru uciderea Larisei Chelaru, o fetiţă în vârstă de 8 ani, a fost eliberat din penitenciar. El a fost condamnat definitiv, în 2006, la 20 de ani de închisoare. Crima s-a petrecut în 2005, în comuna Lunca Cetatuii, judeţul Iaşi

Bărbatul s-a întors în comuna în care a produs crima, stă cu părinţii şi încearcă să-şi refacă viaţa. Acesta a spus că îşi doreşte să termine liceul şi să se facă instalator. Robert, acum în vârstă de 25 de ani, este liber doar după 8 ani petrecuţi în penitenciar.

Oana Paicu, consilier probaţiune: "Este o persoană care doreşte să se reintegreze în societate. În momentul de faţă încă nu are o reprezentare asupra a ceea ce s-a întâmplat, o înţelegere, o explicaţie pentru ceea ce s-a întâmplat."

Cum s-a întâmplat crima care a îngrozit România

Ne puteți urmări și pe Google News

Robert Ciobanu era vecin de bloc cu Larisa Chelaru, iar fratele micuţei era cel mai bun prieten al acestuia. Într-o zi, acesta a chemat-o pe fată la el acasă, a încercat să o violeze, însă pentru că nu a putut a agresat-o, după care cu o mână i-a pus o perna pe faţă, cu o mână a strâns-o de gât.

După ce fetiţa nu a mai mişcat, acesta a coborât până la subsolul blocului în care locuiau, iar când a revenit la apartament a găsit-o pe fată pe jos, aproape de uşa de la intrare. Robert a încercat acelaşi lucru pe care îl făcuse iniţial. Când fata nu a mai dat niciun semn de viaţă, acesta a luat-o şi a dus-o în subsolul blocului, după două luni a fost aruncată într-un tomberon de lângă bloc. Abia atunci trupul neînsufleţit a fost găsit.

Bărbatul, care mai abuzase sexual trei copii, a recunoscut din senin crima.

"La inceput mi-era frica... Mi-era frica, deci stateam cu stres in casa. In primul rand, stateam si ma gandeam... Nu stiam sigur, deci suta la suta, daca dansa chiar a murit... Puteam sa cred ca era in coma si isi va reveni. Momentul in care am luat cadavrul de la boxa subsolului si l-am dus in container si cand am vazut atunci... Am vazut mainile, atat am fost in stare sa mai vad... In rest, n-am vazut nimic", spunea in 2008 Robert Ciobanu.

De durere, tatăl Larisei s-a sinucis

Tatal Larisei Chelaru, Constantin Chelaru (42 ani), s-a sinucis pe 14 iulie 2006, în jurul prânzului,  la locul de muncă. Bărbatul suferea după ce fiica sa a fost ucisă de prietenul cel mai bun al fiului său, dar mai ales după ce judecătorii au amânat procesul criminalului pentru data de 25 iulie. Când salariaţii Trustului de Montaj, Utilaj Chimic Bucuresti (TMUCB), filiala Iasi, au luat pauza de masă, Constantin Chelaru a stat împreună cu aceştia, însă era foarte abătut.

"Era tot timpul agitat şi ocara sistemul judiciar. Era supărat că ucigaşul fetiţei lui nu a fost condamnat ieri (joi - n.r.) şi a zis că nu mai are rost să traiască", a povestit unul dintre muncitori ultimele clipe de viata ale lui Constantin Chelaru.

La un moment dat, tatăl Larisei a dispărut într-un mic atelier de lângă hală, după care a fost găsit în jurul orei 12.30 de muncitori, spânzurat cu un cablu de un suport metalic din atelier. Ambulanţa a fost chemată de urgenţă. "Am ajuns la două minute după ce fusese dat jos din ştreang, dar Constantin Chelaru decedase deja. Am încercat manevrele tipice de resuscitare, dar, din pacate, nu am mai putut face nimic. Expertiza medico-legala va stabili dacă prezenta şi o fractura de coloana cervicală", a declarat dr. Diana Cimpoesu, medicul-coordonator al SMURD Iaşi.

Un taximetrist suspect s-a sinucis

Cornel Rusu, un tânăr de 28 de ani, taximetrist de meserie, a fost unul dintre suspecţii Poliţiei în Larisei Chelaru. Este singurul căruia IJP Iasi i-a divulgat identitatea, iar asta după ce el ieşise deja din cercul celor bănuiţi. Duminica dimineata, tănarul a fost găsit spânzurat de un nuc, în incinta Spitalului Socola, unde era internat.

De o saptamana, numele, prenumele şi fotografia lui fuseseră asociate cu rapirea Larisei Chelaru. Părinţii lui Cornel Rusu îi consideră vinovaţi de moartea copilului lor pe cei care i-au adus, în mod public, acuzaţii grave şi gratuite.

Criminalul Robert Ciobanu a executat doar 8 ani de închisoare

Robert Ciobanu a fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav prin cruzime, viol şi perversiuni sexuale.

În timpul anchetei, tânărul a recunoscut că în 18 octombrie 2005 a chemat-o pe fetiţă la el în apartament, cu intenţia de a o viola, dar nu a reuşit acest lucru şi a ucis-o. Cu mâna stângă, el i-ar fi pus o pernă pe faţă, iar cu mâna dreaptă ar fi sugrumat-o. După două minute, tânărul a plecat la subsolul blocului şi, când s-a întors, a găsit-o la uşă pe fetiţă, astfel că ar fi repetat procedeul, ucigând-o.

Corpul fetiţei a fost descoperit două luni mai târziu, în lada de gunoi de lângă blocul lui Ciobanu, din cartierul Lunca Cetăţuii din judeţul Iaşi.

În iulie 2006, tatăl victimei s-a sinucis în vestiarul unei hale a fabricii la care lucra.