Nicolae,  un tânăr dintr-o comună de lângă Târgovişte a plecat la Bucureşti să câştige o pâine mai bună decât la sonda de petrol, meserie în care era calificat în urma liceului tehnologic pe care l-a absolvit. La Bucureşti, a venit să se angajeze ajutor de bucătar, în urma unui anunţ citit pe internet. Patronul localului era un irlandez pe nume Erin. După nici două luni, văzându-l dezgheţat, Erin i-a propus lui Nicolae să-l ducă în Irlanda, unde avea o afacere cu restaurare de case vechi.

A doua zi, Nicolae a plecat. A lucrat pe şantierele lui Erin o perioadă, în echipă cu alţi trei români. Într-o seară a ieşit în oraş cu o irlandeză, vecină cu camera unde stătea el cu chirie, au băut bere la bar, s-au dus apoi şi s-au culcat, fiecare în patul lui. Însă unul dintre românii cu care lucra pe şantier voia el să intre pe fir cu irlandeza, aşa că l-a pârât la patron că vrea să devină un fel de play-boy, deşi Nicolae este mai degrabă un sfrijit, decât un macho. Numai a lover-boy nu arată. Erin l-a dat afară şi l-a şi scos din cămăruţa pe care i-o închiriase.

Nicolae a ajuns pe străzi, fără servici şi fără un ban în buzunar. Dar acesta nu era cel mai rău lucru care i se va întâmpla.

 Cork, fostă capitală culturală europeană

 Cork, oraşul unde a ajuns Nicolae, este o localitate care are puţin peste 100.000 de locuitori şi se află în sudul Irlandei. După Dublin, este al doilea oraş ca număr de turişti care-l vizitează. Asta mai ales după 2005, când a fost capitală culturală europeană. Un orăşel foarte cochet, foarte curat, cu multe baruri şi restaurante, cu oameni veseli şi petrecăreţi, gata să ciocnească o halbă de bere cu orice turist. Mai ales în ziua de Sfântul Patrik, petrecerile de aici sunt de pomină.

Asta este faţa frumoasă a Cork-ului. Pentru că mai există şi o alta. O lume subterană, mizeră, săracă, formată în majoritate din emigranţi adunaţi de soartă te miri de pe unde, dar şi din homleşii autohtoni. O lume care atunci când găseşte ceva de lucru se speteşte fără să crâcnească cel puţin 12 ore pe zi pentru câţiva euro, iar atunci când nu găseşte, face foamea.

În această lume a ajuns Nicolae. Nu e vorbă că şi de când venise în Irlanda şi lucrase mai mult de 12 ore pe zi pe şantier, nu făcuse parte din high life, dar măcar avea de muncă, bani să-şi cumpere de mâncare şi să şi mai pună ceva de-o parte, plus un acoperiş deasupra capului.

Acum nu mai avea nimic.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE