Criminalul din Săcele, care și-a ucis fetița de 15 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Criminalul din Săcele, care și-a ucis fetița de 15 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Judecătorii Tribunalului Constanța au decis cu puțin timp în urmă arestarea preventivă a bărbatului care și-a sugrumat fetița de 15 ani și despre care, inițial, s-a crezut ca a scos-o prin infectare cu otravă. El a fost externat din spital, reținut si deferit, astazi, Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare.

Nu și-a recunoscut fapta în fața procurorilor, spunându-le că de fapt a asistat la sinuciderea fetiței, potrivit prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Gil Julien Grigore. Acum, in fața judecătorilor,  inculpatul și a schimbat depozitia, spunănd că nu își mai amintește ce s-a întâmplat și cum i-a murit fetița.

Expertiza psihiatrică preliminară a stabilit că individul are discernământ. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Munteanu, "La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 14.30, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza localităţii Săcele din judeţul Constanţa a fost găsit cadavrul unei tinere, alături de un bărbat în stare comatoasă, care a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Judeţean Constanţa. 

Ne puteți urmări și pe Google News

La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. A fost stabilit faptul că persoana decedată este o minoră de 15 ani, iar bărbatul transportat la spital este tatăl ei, în vârstă de 47 de ani. Din probatoriul administrat în cauză, procurorul criminalist a stabilit faptul că minora ar fi decedat prin asfixiere mecanică. 

La data de 23 ianuarie a.c. bărbatul a fost externat din Spitalul Judeţean Constanţa, fiind reţinut pentru 24 de ore, iar la data de 24 ianuarie a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introdus în Arestul  IPJ Constanţa.

Procurorul criminalist din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale, continuă cercetările sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de omor şi violenţă în familie".