UPDATE 2: Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost prins în cursul nopții de miercuri spre joi, în jurul orei 2, în localitatea Bichigi, unde locuia. Criminalul din Făget se afla la volanul unui autoturism, în momentul în care a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliție. Nu a opus rezistență, iar oamenii legii nu au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare. Mașina condusă de tânăr se pare că ar fi furată.

Bărbatul a fost încătușat și a fost dus la sediul Poliției Făget pentru audieri. Surse judiciare arată că în momentul în care a fost depistat, la Bichigi, nu a opus rezistență. După ce a fost audiat la Poliția Făget, în această dimineață, bărbatul acuzat de ”omor, tentativă de omor, vătămare corporală, furt și conducere sub influența stupefiantelor”, a fost dus pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Imediat ce a fost pus la pământ, bărbatul a început să delireze, relatează surse judiciare. El a vorbit despre merele și banii pe care i-ar fi avut asupra lui, despre o icoană de argint care i-ar fi dat ”puteri” și care ar fi stat la originea abominabilelor sale fapte.

UPDATE. Evenimentul Zilei a obținut imagini cu cel care a ucis o persoană și a rănit grav alta. Conform informațiilor, bărbatul s-a dus, imediat după faptele comise, într-un bar din satul său, dar acesta era închis. 

Un incident sângeros a avul loc în dimineața zilei de miercuri, atunci când,  o persoană a fost înjunghiată mortal, iar o alta a fost grav rănită  şi transportată la spital în comă. Cele două persoane erau soţ şi soţie și alergau într-un parc din orașul Făget, unde ajunseseră pe biciclete.

Potrivit ultimelor informații, bărbatul a decedat pe loc, iar femeia a fost transportată de urgență la spital, ea aflându-se în comă.

Anchetatorii au anunțat că agresorul ar fi un bărbat în vârstă de 33 de ani dintr-un sat de lângă Făget, Ionel Boldea.

În încercarea de a-l prinde pe făptaș, oamenii legii au tras mai multe focuri de armă, insă fără succes. Bărbatul s-a făcut nevăzut. În continuare, polițiștii au organizat filtre în tot județul.

UPDATE: Potrivit unor surse judiciare, agresorul nu s-a oprit la îngrozitoarea faptă pe care a comis-o, iar după ce a fugit de la locul faptei, a ajuns la Temerești, acolo unde a atacat un alt bărbat, căruia i-a furat mașina. Conform Serviciului de Ambulanță Timiș, în total, cuțitarul de 33 de ani a făcut cinci victime: pe lângă cei doi soți înjunghiați în parcul din Făget, a mai rănit vtrei persoane în satul Temerești, de unde a furat mașina după incidentul din Făget. Două dintre victimele din Temerești au fost înjunghiate, iar una a fost lovită cu autovehicolul.

IPJ Timiș este în alertă și îl caută în continuare pe criminal.

 

Te-ar putea interesa și: