Ancheta în cazul crimelor din Caracal, al cărei principal suspect este Gheorghe Dincă, intră în a patra săptămână. Până în acest moment, anchetatorii au puține certitudini. În cazul Alexandrei Măceșanu, analizele antropologice și genetice au relevat că rămășițele ei sunt cele găsite în „casa ororilor”. În cazul Luizei Melencu, despre care Dincă le-a spus anchetatorilor că i-ar fi ascuns trupul pe câmp, specialiștii INML au stabilit că oasele găsite acolo aparțin unei „persoane de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani” și că ele sunt „altele decât cele ce s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziției domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuința inculpatului Dincă Gheorghe”.

Iată cum vede fostul ofițer de investigații criminale Andrei Banu (foto) cazul din Caracal și pe Gheorghe Dincă:

– Andrei Banu: E un criminal în serie singular care a acționat în acest caz, un tip care a acționat premeditat. Trebuie avute în vedere absolut toate datele: de unde a luat victimele, unde le-a dus iter criminis (n.r. – lat. drumul crimei, expresie folosită pentru a denumi parcursul infracţiunilor intenţionate) cu mașina, le-a dus acasă, le-a omorât, unde s-a dus să scape de ele. Pe urmă, a acționat în mod organizat: și-a pregătit foarte bine aceste activități. (A acționat) în mod repetat: vedeți că sunt patru luni diferență și s-ar putea să mai fie… Asta caracterizează un criminal în serie: un mod repetat, la un timp regulat.

– Rep: Se conturează ideea celei de-a treia victime?

– Depinde, la femur încă nu s-a putut stabili de către Medico-Legal. Se mai poate cere un supliment de expertiză sau o altă expertiză făcută de o comisie care se va institui. Dacă iese ADN-ul fetei este (Luiza – n.r.), dacă nu, avem a treia victimă. La el (Dincă – n.r.) , modul de operare era să acosteze aceste victime vulnerabile datorită vârstei, ținutei, luate de pe stradă cu iamă nene. Asta era concepția (lui – n.r.), că tot ce e pe stradă și face cu mâna e de acostat.

– Credeți că trecutul lui, cu implicare în anumite rețele să fi avut o influență?

– E altceva. Probabil că în experianța anterioară ceva l-a determinat. La el avem, apoi, la modul de operare: aducerea acasă, lovirea, uciderea, arderea incompletă – cu dezmembrări zic eu, pentru că n-avea cum femurul să iasă singur – și apoi faptul că încearcă să își ascundă crimele. Criminalii în serie, cum este și ăsta, sunt cei care au ucis cel puțin două-trei victime. Ce îl caracterizează pe acest criminal în serie este unitatea de timpspațiu. (Spațiul – n.r.) poate să fie principal sau secundar. Principal este locul unde le-a omorât, acasă la el, iar secundar este locul unde le-a acostat inter criminis, precum și locul unde s-a dus și le-a aruncat. La el, locul principal e casa lui, acolo unde se simțea ocrotit, înconjurat de table, porți etc, și unde el își dovedea superioritatea față de victime, față de acele fetițe. Criminalii în serie, de exemplu, pot să își ascundă victimele cum a făcut ăsta prin incinerare, sau pot să le înece, pot să le lase la vedere, depinde de mesajul lui, de ce vrea să exprime. Poate fi vorba de fetișuri, de tortură, de o mie de situații.

– Bijuteriile pot fi un indiciu cu privire la fetușuri?

– La celelalte haine, e posibil, dar e de lucru. În cazul unui fetiș trebuie stabilite niște legături, dacă a mai acționat astfel. Criminalii în serie se satisfac prin fetușuri, fantasmele lor sexuale se transformă în realitate. Exact cum e eterna reîntoarcere la locul faptei. El se încarcă cu senzații de plăcere, cu ce a fost în mintea lui bolnavă, nenorocită. Am avut mulți criminali în serie, dar ăsta a șocat. (Juridic – n.r.) el se încadrează la omor calificat, prin cruzimi, nu la omor simplu. Răspunde, deoarece are discernământ. Chiar dacă e bolnav psihic. La un bolnav psihic se ia în momentul comiterii dacă avea discernământ. În general, un bolnav psihic nu răspunde (penal – n.r. ), dacă e iresponsabil, dar dacă se stabilește că a acționat cum am zis (n.r. – adică premeditate, organizat) înseamnă că a acționat cu discernământ. Discernământul se ia în calcul în momentul comiterii faptei, nu în general.

 

Martorii prind curaj

Tonel Pop (foto), avocatul familiei Luizei Melencu, tânăra de 18 ani, dispărută pe 14 aprilie, a declarat ieri, la sediul DIICOT, că încep să apară mai multe victime ale lui Gheorghe Dincă, deoarece „oamenii încep să aibă curaj”, însă nu a putut preciza câte plângeri sunt depuse. „Încep să apară victime, într-adevăr. Mai noi, mai vechi, încep oamenii să vorbească, încep să aibă curaj. Nu am idee câte plângeri, dar veţi avea surprize”, a spus Pop. Potrivit acestuia, audierile la DIICOT vor continua şi în următoarele zile.

Avocatul familie Melencu iese din curtea casei de la Caracal marti 06 august 2019. Badea Remus Nicolae (C) foto

 

Remus Rădoi, audiat cu privire la rețelele de criminalitate organizată

Unul dintre personajele care a declarat că autoritățile locale ar avea legături cu rețele de criminalitate organizată din zona Caracalului, omul de afaceri Remus Rădoi, poreclit „Codiță” a fost audiat,ieri, la sediul DIICOT București. El a declarat, în repetate rânduri, că deţine informaţii potrivit cărora poliţiştii ar sprijini interlopii din zonă, subliniind că membrii clanurilor ar fi fost chiar informaţi de anchetatori cu privire la informaţiile din dosare sau cu privire la descinderi. De altfel, Rădoi este cel pe care l-a sunat comisarul șef Nicolae Alexe, fost adjunct al IPJ Olt, în încercarea de a da de urma Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani care a sunat, disperată, la 112, pe 26 iulie, după ce a fost răpită și sechestrată de Gheorghe Dincă, mecanicul acuzat de omor. La ieșirea din sediul DIICOT, afaceristul caracalean a spus că despre cazul Caracal, „nu aveam ce date să le furnizez (procurorilor n.r.)”. „Remus Rădoi a dezminţit toate afirmaţiile care i-au fost atribuite în media şi, de asemenea, a arătat că nu cunoaşte despre o eventuală activitate infracţională prezentă sau trecută a lui Dincă Gheorghe”, a declarat Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT, citată de mediafax.ro.

Te-ar putea interesa și: