Crime terifiante într-o comună suceveană: şi-a omorât părinţii cu o toporişcă

Terifiantele crime s-au petrecut în comuna Dorna Candrenilor. Victimele aveau 77, respectiv 71 de ani, iar monstruoasa faptă s-ar fi petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, vineri, însă toată povestea a fost aflată de către oamenii legii abia în după-amiaza zilei de ieri.

Roman Vleju (77 de ani) şi Maria Vleju (71 de ani) au fost omorâţi de propriul lor fiu, Maxim Vleju (46 de ani), cu o toporişcă. „Ambele cadavre prezintă leziuni de tăiere în zona gâtului”, a precizat aseară purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu.

A aruncat cadavrele părinţilor. Bătrâna a fost găsită aruncată cu o sanie într-o râpă, la 200-300 de metri de casă 

Scenariul crimelor este halucinant: după ce şi-a ucis tatăl, lovindu-l cu acea toporişcă peste faţă, cap şi gât, şi-a omorât mama. Bătrâna a încercat să fugă, însă a fost lovită din spate cu toporişca, doborâtă la pământ, unde a continuat să o lovească cu sălbăticie.

După ce şi-a ucis proprii părinţii, Maxim Vleju le-a aruncat cadavrele. Trupul neînsufleţit al tatălui l-a cărat aproximativ 50 de metri de casa lor (locuiesc într-o zonă izolată), l-a acoperit cu vegetaţie şi o pătură şi apoi cu zăpadă. Cadavrul mamei l-a pus pe o sanie şi l-a dus la circa 200-300 de metri de gospodăria lor, aruncând-l cu tot cu sanie într-o râpă. Lângă cadavrul bătrânei a fost găsită aruncată şi o butelie.

Depre crime s-a aflat abia ieri, când un localnic care locuieşte la aproximativ jumătate de kilometru de casa familiei Vleju a fost sunat de o rudă de-a bătrânilor, îngrijorată că cei doi septuagenari nu au mai dat nici un semn de viaţă. Roman şi Maria Vleju obişnuiau o dată la două zile să coboare în sat să aducă la centrul de colectare laptele de la vaci. Cum nimeni nu i-a mai văzut de vreo 5-6 zile, oamenii au început să-şi pună întrebări.

Ultima oară, cei doi bătrâni au fost văzuţi în viaţă joia trecută, în timp ce tăiau porcul. Culmea, prin comună a fost văzut în tot acest timp fiul bătrânilor, Maxim Vleju. Nimic din comportamentul tânărului nu dădea de bănuit ce crime îngrozitoare a comis. Era liniştit, ca de obicei, şi îşi vedea de treba lui ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Când era întrebat de părinţi, însă, evita subiectul.

Vecinul trimis să vadă ce s-a întâmplat cu bătrânii, a observat într-un moment de zăpadă degetele de la picioare ale unui om. Când a dat zăpada la o parte, şi-a dat seama că e cadavrul lui Roman Vleju. Atunci a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112.

Fiul bătrânilor: „Mă enervau că mă puneau să muncesc”

Pe Maxim Vleju, poliţiştii l-au găsit în curtea casei. Când i-a văzut pe poliţiştii, nu s-a panicat. A ridicat din umeri când a fost întrebat de părinţi şi a continuat să-şi vadă de treabă. Abia după ce a fost găsit şi cadavrul Mariei Vleju, fiul bătrânilor căsăpiţi a recunoscut tot: „Mă enervau că mă puneau să muncesc”, le-ar fi spus el anchetatorilor.

Mai mult, Maxim Vleju ar fi declarat că urma să mai facă o crimă: să-l omoare pe unul dintre vecini.

Ce bilet cu un mesaj tulburător au găsit anchetatorii

Pe un pat din casa familiei Vleju a fost găsit un bilet scris de fiul bătrânilor: „Călăul care a dat în capul Sf Ioan Botezătoru - Vleju Roman”.

Maxim Vleju a fost reţinut azi-noapte pentru 24 de ore, iar astăzi urmează să fie dus în faţa judecătorilor. Cel mai probabil, bărbatul, care nu figura în evidenţe cu afecţiuni psihice, va fi arestat şi va fi expertizat psihiatric pentru a se vedea dacă a avut sau nu discernământ în momentul comiterii faptelor.

„Era un băiat tare liniştit, credincios, cumsecade. Nimeni nu bănuia că ar fi în stare de aşa ceva. Mergea des pe la biserici, pe la mănăstiri. Nu lucra nicăieri, nu era căsătorit. Îşi ajuta părintii în gospodărie. Nu bea, nu fuma...nu era agresiv cu nimeni”.

Prin sat, unii localnici vorbeau că „băiatul liniștit” pe care îl știau toți a mai avut o problemă în urmă cu mai mulţi ani, când ar fi umblat dezbrăcat prin sat.