Crimă violentă în Finlanda. Trei adolescenți condamnați pentru uciderea unui coleg de școală

Crimă violentă în Finlanda. Trei adolescenți condamnați pentru uciderea unui coleg de școală Sursa: arhiva EVZ

Trei adolescenți au fost condamnați, de un tribunal, la pedepse cuprinse între opt și zece ani de închisoare, după ce și-au torturat și omorât în bătaie un fost coleg de clasă.

Crima s-a petrecut într-un cartier din capitala Helsinki, FInlanda, la finalul anului trecut, pe când cei trei adolescenți și victima lor aveau în jur de 16 ani. Cazul, de o brutalitate deosebită, a îngrozit întreaga țară.

La aproape nouă luni de la această nenorocire, un tribunal din Finlanda i-a găsit vinovați pe cei trei adolescenți și a decis să-i trimită la închisoare. Cei trei adolescenți au fost acuzați că au torturat şi omorât în bătaie un fost coleg de clasă, într-un caz care a îngrozit această ţară nordică, relatează AFP.

Cei trei au comis acest omor după ce timp de mai multe luni și-au hărțuit victima. Conform acuzării, victima, un băiat care avea, de asemenea, tot 16 ani, trăia într-un centru de plasament. Băiatul a fost agresat cu „sadism”, timp de mai multe ore înainte de a muri, în data de 4 decembrie. Agresiunea s-a produs într-un parc din Koskela, un cartier din nordul capitalei Helsinki.

Ne puteți urmări și pe Google News

Trei adolescenți și-au omorât colegul din bătaie

Crima din parcul din capitala Helsinki, a atras atenția și politicienilor, fiind calificată drept „şocantă de ministrul de Interne, Maria Ohisalo.

Cei trei, care se cunoșteau cu victima de la grădiniţă, au pledat nevinovaţi la acuzaţia de omor, provocat, conform parchetului, de leziuni cerebrale şi de o perforaţie a plămânului cauzată de coaste rupte.

Tribunalul a stabilit că ei au acţionat la unison, pe corpul victimei fiind înregistrate peste 100 de răni, produse „într-un mod extrem de brutal şi de crud”.

Probleme mari în sistemul de asistență socială finlandez

Cazul acesta de omor a scos la iveală, de asemenea, problemele din căminele sociale pentru tineri din Finlanda. Angajații din centrul în care locuia au refuzat să îl caute pe băiat în weekendul care a urmat faptelor. Drept urmare, corpul său neînsufleţit nu a fost descoperit decât în lunea următoare, la trei zile după moartea sa.

Profesorii au recunoscut de asemenea că au intervenit „prea târziu” în faţa dificultăţilor adolescentului. Conform datelor oficiale, aproape jumătate dintre tinerii cu vârste între 14 şi 16 ani şi plasaţi în cămine din Finlanda au fost recent victime ale hărţuirii şi ameninţărilor cu violenţa.