Dublul asasinat a avut loc vinerea trecută la Dorna Cândrenilor, dar a fost descoperit abia ieri. Victimele au 77 și, respectiv 71 de ani, iar ucigașul, 46.
Crimele au fost descoperite de un localnic care a sunat la 112 după ce acesta a văzut la o distanță de câțiva kilometri de DN17 cadavrul unui bătrân. Victima a fost identificată în persoana lui Roman Vleju, potrivit Monitorului de Suceava. Era dezbrăcat, acoperit cu crengi şi o pătură, nu departe de casa în care locuia împreună cu soţia şi fiul lor.
Acesta din urmă, Maxim Vleju, a fost găsit acasă, singur. Era liniştit, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Când a fost întrebat de părinţi a ridicat din umeri: „Nu ştiu”.
La 300 de metri de casă a fost descoperit într-o râpă și cadavrul Mariei Vleju. Lângă trupul neînsufleţit se aflau o sanie plină de sânge şi o butelie. Cu sania, principalul suspect ar fi cărat cadavrul mamei sale, după care i-a dat drumul la vale, în râpă.
Se pare că cei doi soți au fost omorâți cu un obiect ascuțit, posibil cuțit sau toporișcă.
Casa în care locuiau bătrânii era izolată. Vecinii spun despre criminal că era liniștit și cuviincios și mergea des pe la biserici.