Crimă oribilă comisă în Călărași. Trei persoane au ucis în chinuri o bătrână

Crimă oribilă comisă în Călărași. Trei persoane au ucis în chinuri o bătrână

Trei bărbați, printre care un minor, cu vârste cuprinse între 17 și 32 de ani, au fost reținuți de polițiști, toți fiind suspectați de uciderea unei femei.

Crima s-a petrecut în satul Meleșeni, raionul Călărași din Republica Moldova. Doi dintre suspecți, au fost reținuți în apropierea frontierei Româno-Ungare.

Tragedia s-a petrecut în noaptea de 3 spre 4 octombrie 2019 când trei persoane, pe atunci necunoscute, au pătruns în casa unei femei în vârstă de 63 de ani, din satul Meleșeni. Acolo ei au legat-o pe victimă iar apoi i-au aplicat  multiple lovituri pe toată suprafața corpului, în special în regiunea capului și a abdomenului. Apoi, ei i-au furat circa 40 000 de lei, după care au plecat într-o direcție necunoscută. În urma rănilor produse de către agresori, femeia a decedat.

„ Unimedia” anunță că pe 4 octombrie, organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Călărași a declanșat acnceta sub acuzația de omor și tâlhărie. În cadrul măsurilor speciale de investigație și de urmărire penală efectuate de către angajații Direcției Crime Grave a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție și Procuratura din Călărași, au fost identificați cei bănuiți  de comiterea crimei. Este vorba despre un minor de 17 ani din raionul Călărași și doi bărbați de 22 și 32 de ani din raionul Nisporeni și Drochia, ultimii doi anterior judecați pentru viol, jaf, excrocherie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca urmare a măsurilor întreprinse, la 6 octombrie , unul dintre suspecți a fost reținut și și-a recunoscut vina.

Ulterior, ca urmare a verificărilor în privința celorlalți suspecți, polițiștii au stabilit că aceștia ar fi traversat frontiera de stat prin PTF Costești-Stânca, în calitate de pasageri ai unui autocar de model Mercedes cu numerele de înmatriculare ale Republicii Moldova.

Pe 7 octombrie, grație conlucrării dintre angajații Direcției Combaterea Crimelor Grave a INI cu Direcția Investigații Criminale din România, în apropiere frontierei Româno-Ungară, au fost reținuți cei doi bănuiți. Aceștia urmează să fie extrădați și diferiți justiției.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă 25 de ani sau pe detenție viață.