Evenimentul Zilei > Social > Crimă înfiorătoare în Iași. Un fost polițist de frontieră e bănuit că și-a ucis soția în bătaie
Crimă înfiorătoare în Iași. Un fost polițist de frontieră e bănuit că și-a ucis soția în bătaie

Crimă înfiorătoare în Iași. Un fost polițist de frontieră e bănuit că și-a ucis soția în bătaie

O femeie în vârstă de 47 de ani, din localitatea Prisăcani, județul Iași, a fost raportată moartă, luni seară, de către un fost polițist de frontieră, suspectat de crimă în cazul de față.

Autoritățile au fost alertate, luni seară, cu privire la descoperirea unei femei moarte într-o cameră din propria locuință. Alarma a fost dată de un fost polițist de frontieră, totodată fost soț al victimei, care a transmis autorităților că a găsit-o fără suflare în casă. Trupul neînsuflețit al victimei a fost transportat la IML Iași.

În jurul orei 20.00, criminaliștii au dat curs unei anchete în care este suspectat de crimă chiar fostul soț al femeii, cel care a alertat autoritățile cu privire la decesul acesteia.

Crimă înfiorătoare în Iași. Fostul soț al victimei se află printre suspecți

Unele voci spun că, luni, cu doar câteva ore înainte de tragedie, ar fi avut loc un mare scandal. Din casa în care a murit femeia s-ar fi auzit zgomote puternice, iar vecinii spun că victima și fostul soț se certau des. De multe ori, se ajungea chiar și la violență fizică, potrivit localnicilor. Problemele ar fi debutat odată cu consumul băuturilor alcoolice de către fostul soț al victimei.

„În familia lor au fost scandaluri mereu. De ani de zile numai certuri, am înțeles că o și bătea de multe ori. El de când a ieșit la pensie a început să bea peste măsură și așa apăreau certurile mereu. Ei erau despărțiți, dar el venea des la ea acasă. Au doi copii, care lucrează în Poliția de Frontieră. Și el, fostul soț, tot în Poliția de Frontieră a lucrat.

Trupul victimei a fost transportat la IML. Ce au descoperit anchetatorii

Ea era o femeie de casă, gospodină, serioasă, cu capul pe umeri. Dar a avut nenorocul să aibă un soț ca el”, a povestit unul dintre vecinii fostului cuplu.

Trupul neînsuflețit al femeii decedate a fost transportat la IML Iași. Anchetatorii au descoperit pe trupul victimei mai multe vânătăi. La nivelul feței, oamenii legii au raportat depistarea unor răni grave provocate în urma actelor de violență fizică.

Un alt aspect evidențiat în cadrul anchetei este că în locuința unde a fost găsită moartă femeia din Iași era foarte multă dezordine. Pe jos se aflau mai multe lucruri aruncate sau sparte, potrivit Ziarul de Iași.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: