Crimă înfiorătoare. Bătrână bătută și arsă de vie pe motiv că e vrăjitoare

Crimă înfiorătoare. Bătrână bătută și arsă de vie pe motiv că e vrăjitoare

În Dolj, județul devenit „celebru” după ce, cu ani în urmă, a ieșit la iveală faptul că unii săteni înfingeau țăruși în inima morților ca să nu devină strigoi, un alt caz înfiorător a intrat în atenția autorităților. Un localnic a dat foc unei bătrâne care o vizita pe mama sa bolnavă, pe motiv că este vrăjitoare

O crimă comisă în comuna Pleniţa, din județul Dolj, a intrat în atenția opinei publice după ce autorul, Cristinel Constantin Gae, de 43 de ani, a aruncat benzină asupra unei bătrâne de 83 de ani și i-a dat foc, chiar în curtea în care locuia alături de mama lui. Cea care i-a dat viață criminalului, o femeie în vârstă de 65 de ani, a fost găsită, la rândul ei, moartă, în casă. „Nici nu a plecat de acolo după ce a incendiat-o pe bătrână. Polițiștii chemați la fața locului l-au găsit acasă”, au declarat, pentru EVZ, surse judiciare.

Bătută și incendiată

Incidentul șocant a fost semnalat de un vecin al lui Cristinel Constantin Gae, sâmbătă, în jurul orei11.30. Omul a auzit țipetele bătrânei și a văzut-o, ulterior, carbonizată, în curte. Practic, susțin oamenii legii, așa-zisa vrăjitoare era o vecină care o vizita pe mama lui Cristinel Constantin Gae. Fiul era convins că bătrâna o influența pe mama lui și, sub un impuls nervos, a atacat-o. I-a aplicat mai multe lovituri, iar după ce femeia a căzut în mijlocul curții, a stropit-o cu o substanță inflmabilă și i-a dat foc. A lăsat-o, acolo, să ardă de vie. În momentul în care polițiștii au ajuns în curtea din comuna Pleniţa, l-au găsit pe fiul ucigaș. Acesta nu s-a obosit să fugă. Nici măcar nu se schimbase de hainele în care era îmbrăcat atunci când a lovit-o pe bătrână. „Criminaliștii au constatat urme de lovituri pe corpul victimei, semn că a fost agresată, înainte de a fi incendiată”, au dezvăluit oficiali din rândul anchetatoruilor, pentru EVZ.

„Mori, vrăjitoareo!”

Atunci când a fost reținut de polițiști, fiul criminal a declarat: „Vrăjitoarea asta bătrână… Știi că e vrăjitoare? Și sunt mai multe. Vrăjitoarele astea ne-au făcut numai rău nouă, la viitorul nostru. Mă crezi? La toată lumea (au făcut rău – n. red.) nu numai mie (…) Lui mama nu-i dădui foc, cum să-i dau lui mama mea foc eu? Eram tâmpit? Așa trebuia (să îi dau foc bătrânei – n. red.), că așa trebuie la vrăjitoare”, a declarat Cristinel Constantin Gae, citat de adevarul.ro. Aceeași sursă precizează că vecinii criminalului au auzit, după ce bătrâna a fost incendiată cum Cristinel Constantin Gaestriga: „Mori, vrăjitoareo!”. Unul dintre martori a povestit: „Am înţeles că o acuza pe vecină că din cauza vrăjilor ei, mama lui ar fi murit. Cele două femei erau prietene bune. Toată ziua se vizitau. E cumplit ce s-a întâmplat. Era un om liniştit, retras, locuia doar cu mama lui şi niciodată nu a creat probleme în comună”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Suspiciuni și asupra mamei decedate

Anchetatorii contactați de EVZ s-au abținut să spună dacă ucigașul a omorât-o și pe mama lui, femeia de 65 de ani fiind găsită decedată fără urma vizibile de violență. Din acest motiv, polițiștii și procurorii de la Parchetul Dolj, care coordonează acest caz de omor, așteaptă rezultatele autopsiileo care vor fi effectuate, astăzi, la Serviciul  Județean de Medicină Legală.

Oficial, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj au transmis: „În jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Plenita au fost sesizați de un bărbat, cu privire la faptul că vecină să a fost găsită parțial carbonizată, în curtea unui bărbat din Plenita. La față locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul secției, care a constatat că o femeie de 83 de ani, din localitate a fost găsită decedată, parțial carbonizată, în curtea unui bărbat de 43 de ani, din Plenita, care se află în acest moment în custodia poliției. De asemenea, în urmă verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că în locuința bărbatului a fost găsită mama acestuia, de 65 de ani, decedată, urmând că, în urmă efectuării necropsiei să se stabilească cu exactitate  cauza decesului. Având în vedere cele constatate , cercetările au fost preluate o echipa complexă, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj”.

Reținut pentru omor

Cristinel Constantin Gae a fost reținut de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj pentru 24 de ore. Ieri, el a fost condus în fața magistratului de la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă. Este acuzat de omor deosebit de grav.

Morți  înțepați „preventiv” cu țăruși ca să nu devină strigoi

În comuna doljeană Amărăştii de Sus, situată la circa 100 de kilometri de comuna Plenița,  o lege nescrisă face ca sătenii să-şi înţepe morţii în inimă sau în stomac de frică să nu se transforme în strigoi. Evenimentul zilei relata, încă din anul 2011, că în Oltenia, astfel de practici oculte sunt mai actuale decât în oricare altă regiune. Se spune, printre localnici, că doar cei care se nasc cu „tichie”pe cap sau cei cu ochi albaştri se transformă în strigoi. Dar, în urmă cu opt ani, sătenii povesteau că nu e mort în Amărăşti care să nu fie înţepat „preventiv” în inimă sau în burtă cu ţăruş încins, tocmai ca „să nu se scoale” din mormânt şi să le facă zile fripte celor vii.  În 2003, câţiva săteni din comuna Celaru, judeţul Dolj, au dezgropat un mort, despre care aveau bănuieli că se transformase în strigoi, i-au scos inima, i-au ars-o, după care au băut cenuşa cu apă. Cazul a făcut mare vâlvă, cei şase localnici au fost găsiţi vinovaţi de profanarea mormântului lui Petrică Toma şi au fost condamnaţi la închisoare şi la plata unor daune morale către fiica şi văduva defunctului.