Crima din Sectorul 4. Decizia luată de judecătorii olandezi, în cazul suspectului Marcel Ilie Serbuc

Marcel Ilie Serbuc. Sursa foto: Facebook

Crima din Sectorul 4. Tribunalul din Amsterdam a rămas în pronunţare privind procedura aducerii în ţară a lui Marcel Ilie Serbuc, acuzat fetiţei de 12 ani al cărei cadavru a fost găsit într-un apartament din Capitală.

Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au transmis că Tribunalul Amsterdam, în baza mandatului european de arestare emis de către Tribunalul Bucureşti, a rămas în pronunţare în dosarul privind predarea inculpatului Marcel Ilie Serbuc, acuzat de uciderea unei minore de 12 ani, autorităţilor competente din ţara noastră.

În momentul în care Ministerului Justiţiei îi va fi transmisă soluţia instanţei din Olanda, va fi comunicată public, mai spune instituţia, în informarea de presă.
Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat, marţi, că instanţele din Olanda vor discuta, miercuri, cazul în care Marcel Ilie Serbuc, bărbatul suspectat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei.

Crima din Sectorul 4

Serbuc a fost prins, în luna iunie, în Regatul Ţărilor de Jos, iar în cazul său sunt în derulare procedurile de extrădare către România.
„Din data de 13 iulie au fost transmise informaţiile, precizările care ne-au fost solicitate de către autorităţile olandeze privind condiţiile de detenţie”, a adăugat Gorghiu.
Bărbatul suspectat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost prins în Regatul Ţărilor de Jos. În cazul său se derulează procedurile de extrădare către România.
Marcel Ilie Serbuc fuse anterior dat în urmărire internaţională, pe numele său fiind emis un mandat de arestare pentru 30 de zile. Suceveanul, suspectat că este autorul crimei a cărei victimă a fost fata de 12 ani găsită într-un apartament din Capitală a fost prins în Ţările de Jos.
Bărbatul în vârstă de 38 de ani figura pe lista celor mai căutaţi fugari din Europa, el fiind considerat periculos.