CREŢU: „Stoparea alocării de FONDURI europene pentru statele UE care ÎNCALCĂ statul de drept, se va ADOPTA la Sibiu”

Corina Crețu a declarat, luni, la București, că proiectul de regulament care prevede stoparea alocării de fonduri europene pentru statele UE care încalcă statul de drept, adoptat de Parlamentul european, răspunde unui principiu foarte clar al Uniunii Europene, toleranță zero față de fraudă.

„A fost o discutie întreagă și în Comisia Europeană, și în Parlamentul European în legătură cu această legătură între fondurile europene și respectarea statului de drept. Urmează să se ia o decizie în Consiliu. Eu cred că răspunde acestui principiu pe care îl avem foarte clar în UE – toleranță zero față de fraudă. Pe de altă parte, implementarea cu succes a tuturor proiectelor, dar și respectarea valorilor și principiilor Uniunii Europene. Atunci când o țară intră în această familie, intră și cu drepturi, dar și cu obligații”, a declarat Corina Crețu.

Creţu a precizat că, în calitate de comisar european, s-a luptat ca această regulă să fie pentru toate statele membre și să fie pe orizontală, nu doar pe fondurile de coeziune.

”Dacă se va adopta, se va aplica asupra tuturor fondurilor. Rămâne de văzut cum se va măsura respectarea statului de drept, în formula care va fi adoptată de Consiliu, probabil la Sibiu în mai. Legat de respectarea statului de drept și fondurile europene, oricum la ora actuală avem toleranță zero față de fraudă și practic înghețăm fondurile și plățile în momentul în care avem vreo suspiciune de fraudă“, a explicat Crețu, potrivit rtnews.ro.

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, participă luni la reuniunea membrilor Conferinţei comisiilor parlamentare de afaceri europene din parlamentele naţionale din UE (COSAC), organizată la Bucureşti în cadrul Preşedinţiei române a Consiliului UE.

La reuniune sunt prezenţi reprezentanţi din toate statele membre ale UE, precum şi membri ai Parlamentului European.