Evenimentul Zilei > Economie > Creștere record la ratele românilor. E cea mai mare valoare din ultima vreme, mulți nu vor mai putea plăti
Creștere record la ratele românilor. E cea mai mare valoare din ultima vreme, mulți nu vor mai putea plăti

Creștere record la ratele românilor. E cea mai mare valoare din ultima vreme, mulți nu vor mai putea plăti

Veste îngrozitoare pentru români! Ratele la credite au crescut colosal în ultima perioadă. Indicele ROBOR la 3 luni a ajuns la 2,4% cea mai mare valoare din 2020 până acum.

Un analist financiar a transmis că românii care dețin credite în lei vor suporta o creștere medie a ratei cuprinsă între 60 şi 80 de lei.

„Să ne uităm la indicele la 6 luni, pentru că cele mai multe credite ipotecare sunt cu indicele ROBOR la 6 luni, acolo unde dobânda a ajuns undeva la 2,51% şi tot creşte de la o zi la alta şi acolo este cea mai mare problemă.

Soluția în acest moment pentru cei care au credite imobiliare, de exemplu, ar fi să se ducă să îşi refinanțeze împrumuturile pe indicele nou, pe indicele IRCC, acolo unde dobânda a scăzut, e abia la 1,08%, deci condiţii mai bune de creditare pe noile modalități de împrumut”, a spus Adrian Negrescu.

sursă: arhivă EvZ

Ratele românilor, creștere record

Acesta a mai declarat că refinanțarea de credit este o idee aproape imposibilă în acest moment, după ce ratele au crescut înfiorător.

„E o misiune aproape imposibilă pentru mulţi români pentru că, din păcate băncile sunt atente la clienți, adică la ceea ce cumpără, adică la evaluările imobilelor respective şi la condițiile de creditare. Vedem ce face BNR că înăsprește politica monetară în speranța de a stăvili inflația, dar asta afectează creditarea care la rândul ei influențează industria imobiliară, sectorul construcțiilor şi se răsfrânge că un tăvălug în toată economia afectând şi creând şi mai multe probleme.

Interogările la ANAF pentru creditele bancare au scăzut cu 37% în octombrie faţă de luna anterioară. Asta este o dovadă concretă a faptului că românii nu îşi mai doresc să îţi ia un credit fiindu-le teamă de ceea ce urmează, ori băncile nu mai acordă credite pentru toată lumea”, a spus Adrian Negrescu la Antena 3.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.