Evenimentul Zilei > Actualitate > Crește numărul de cazuri cu forme severe. Ce se întâmplă cu persoanele nevaccinate. „Nu putem externa pacienţii”
Crește numărul de cazuri cu forme severe. Ce se întâmplă cu persoanele nevaccinate. „Nu putem externa pacienţii”

Crește numărul de cazuri cu forme severe. Ce se întâmplă cu persoanele nevaccinate. „Nu putem externa pacienţii”

Şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, dr. Virgil Musta, a declarat că spitalele fac din ce în ce mai greu față numărului mare de infectări. O mare parte din populație a făcut forme mult mai severe, iar acesta a transmis că vaccinul este cea mai bună metodă de protecție.

Inclusiv persoanele trecute prin boală şi/sau vaccinate trebuie să respecte măsurile de protecţie (distanţare, mască) pentru a diminua circulaţia virusului şi transmiterea lui, în special către cei nevaccinaţi. Este evident şi încă o dovadă de responsabilitate şi solidaritate”, spune medicul infecţionist, într-o postare pe Facebook.

Persoane vaccinate sunt ferite de o formă severă

Medicul Virgil Musta a declarat că sunt șanse mici ca persoanele vaccinate facă o formă severă sau ajungă la secția ATI. Din datele de până acum, cei mai protejaţi s-au dovedit a fi oamenii trecuţi prin boală sau vaccinaţi cu schema completă. Riscul decesului persoanelor cu certificat verde este minim.

„Persoanele nevaccinate fac mult mai frecvent forme severe de boală, astfel că la ora actuală, în Spitalul Victor Babeş Timişoara, la AȚI sunt internaţi numai pacienţi nevaccinaţi, iar pe secţiile COVID-19, 95% sunt pacienţi nevaccinaţi, noi internând numai formele severe, care necesită oxigen cu debit mare. Dar, din cauza ritmului mult mai mare de infectare decât în celelalte valuri pandemice şi a formelor mai grave, nu putem externa pacienţii atât de repede pe cât ne vin alte noi cazuri”, explică dr. Musta.

Dr. Virgil Musta a spus că s-a ajuns într-o situație critică din cauza ratei scăzute de vaccinare, dar şi a renunţării la respectarea unor măsuri minime de protecţie, din partea populației. Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara a mai deschis o secție cu 34 de paturi în Clinica de Pneumologie.

La 50% din persoane boala trece la faza inflamatorie

Şeful Secţiei de Boli Infecţioase roagă populația fie atentă la starea lor de sănătate. Acesta a declarat virusul evoluează în două faze: în prima săptămână, cu semne uşoare, perioadă în care virusul se multiplică şi se declanşează mecanismele imune. La circa 50 % dintre persoanele infectate, boala se opreşte în această fază, dar la ceilalţi 50% trece în faza inflamatorie, în care se declanşează mecanisme patologice care afectează plămânii şi apoi poate evolua spre formele severe sau critice.

„Dacă simptomatologia persistă peste şapte zile sau dacă, începând cu a şaptea zi de la apariţia primelor semne (nu de la testare) apar simptome noi febră mare, dureri mai mari de gât, cap, torace, tuse intensă, stare de oboseală marcată, atunci nu aşteptaţi până când nu mai puteţi respira, ci trebuie să mergeţi să fiţi evaluaţi într-un serviciu medical de specialitate şi în funcţie de aceasta să extindeţi tratamentul. Nu aşteptaţi saturaţia de oxigen să scadă sub 93%”, mai spune medicul infecţionist.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: