Cresc alocaţiile de hrană în spitale. Cât costă nivelul minim garantat de stat

Cresc alocaţiile de hrană în spitale. Cât costă nivelul minim garantat de stat

Un proiect al Ministerului Sănătăţii, privind alocaţiile de hrană din spital, a fost lansat în dezbatere publică. El prevede eliminarea plafonului maxim și introducerea unui nivel minim rezonabil al acestora.

Ministrul Sănătăţii a declarat că se elimină plafonul maxim şi se introduce nivelul minim de 16 lei pe zi pentru pacient. Scopul deciziei este acela ca pacienții să nu mai fie expuși ”economiilor” dictate de unele spitale în detrimentul calității hranei pacienților. Numeroși români internați în spitalele de stat se plâng sistematic de calitatea proastă și de deficiențele nutriționale ale mâncării din spitale.

Nivelul minim al alocațiilor de hrană va fi de 16 lei/zi

„Propunerea MS aflată deja în transparență decizională va face câteva schimbări de bun simț: • eliminăm plafonul maximal al alocațiilor de hrană din spitale; o reglementare de mai bine de 10 ani, ajustată în 2016, uitată apoi de guvernările ulterioare; • nivelul alocaţiilor de hrană se stabilește de către conducătorul unității sanitare, cu avizul consiliului de administrație; responsabilitatea trebuie să fie comună și datele trebuie transmise la MS pentru transparență; • stabilim nivel minim al alocaţiilor de hrană la 16 lei/zi pacient – tocmai pentru a proteja pacienții de economii făcute de conducerea spitalului acolo unde nu trebuie; • Ghid pentru alimentație sănătoasă în unitățile sanitare; de urmărirea acestuia va fi responsabil atât managerul cât și Consiliul de Administrație – în evaluarea lor se va ține cont de acest aspect”, a explicat ministrul Vlad Voiculescu.

Valoarea alocațiilor va fi stabilită de manager, cu avizul CA

Proiectul propus de Ministerul Sănătății prevede că nivelul alocaților de hrană se stabilește de către conducătorul unității, cu avizul consiliului de administrație al acesteia. În plus va fi introdus un ghid pentru nutriţie adecvată în spitale.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Azi este Ziua Internaţională a Sănătăţii. Adresez o interpelare premierului şi ministrului Sănătăţii, referitoare la alocaţia de hrană pentru pacienţi, total insuficientă. Indiferent de specializarea lor, fie că sunt medicii ATI, pneumologi, nutriţionişti, doctorii susţin că o alimentaţie de calitate este esenţială în vindecarea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19.

Una dintre concluziile unui studiu publicat de prestigioasa revistă The Lancet este că pacienţii trebuie să aibă puterea să depăşească faza acută a bolii dar în acelaşi timp să fie pregătiţi pentru posibilele sechele din perioada de refacere de după boală. În ambele faze, nutriţia este de o importanţă capitală, esenţială”, a atras atenţia fostul edil Gabriela Firea.

Proiectul de HG publicat în transparență decizională poate fi consultat integral aici.