Cresc alocațiile. Ce sume vor primi elevii începând cu 1 aprilie? Nu este păcăleală

Cresc alocațiile. Ce sume vor primi elevii începând cu 1 aprilie? Nu este păcăleală

Este oficial. Alocațiile elevilor vor crește începând cu 1 aprilie. Legea bugetului pentru anul 2019 a intrat deja în vigoare.

Este oficial, alocațiile copiilor se vor mări! Legea bucgetului de stat pentru acest an a intrat în vigoare, iar toată lumea se întreabă de când vor primi mai mulți bani.

DEi bine, de la 1 aprilie, copiii cu vârstă până în 2 ani de zile vor încasa 300 de lei lunar, iar cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani vor lua 150 de lei. 300 de lei lunar primesc și copiii cu handicap și care au vârsta până în 18 ani.

„Părinții ar putea primi alocația copiilor pe card, dacă nu doresc să apeleze la serviciile Poștei Române. Cei interesați de procedură trebuie să știe că practica este următoarea: mai întâi se deschide un cont la o anumită bancă, în funcție de preferințe, respectiv dobânzi, comisioane mai mici. Pentru cei care au deja un cont deschis la bancă, dar nu au card, se atașează un card la contul deschis”, scrie Cancan.

Ne puteți urmări și pe Google News