Credite relaxate pentru o piaţă moartă

Deşi banca centrală a făcut primul pas spre repornirea împrumuturilor ipotecare, analiştii consideră că această mişcare nu este suficientă ca să revitalizeze vânzările de locuinţe.

Banca Naţională a României (BNR) a decis, ieri, relaxarea condiţiilor de creditare la împrumuturile ipotecare prin creşterea gradului de îndatorare. Cu toate acestea, măsura este considerată prea puţin importantă pentru „repornirea“ creditării. Băncile nu vor mai aplica teste de stres celor care solicită credite, însă vor lua în calcul veniturile declarate anul anterior în fişa fiscală, cu o marjă de 20%.

Potrivit analiştilor chestionaţi de EVZ, nu se va simţi un boom în piaţa imobiliară din mai multe motive. În primul rând, instituţiile financiare vor rămâne destul de restrictive la acordarea creditelor, având în vedere lichidităţile scăzute şi leul foarte slab. „Deşi efectul este unul pozitiv asupra creditării nu trebuie să ne aşteptăm la o creştere explozivă a acesteia. Pentru acest an, creşterea nu va depăşi un 10%, pentru că băncile, la ora actuală, au mari constrângeri“, ne-a declarat Aurelian Dochia, analist financiar în cadrul BRD.   Clienţii au devenit mai maturi

Mai mult, din cauza crizei economice şi financiare, instituţiile de creditare vor obţine mult mai greu finanţare externă, iar atunci când au disponibilităţi le vor administra în „divizii“ stabile.   „Cererea de credite a încetinit pe fondul incertitudinilor create de posibila evoluţie a pieţei imobiliare în perioada următoare, ceea ce îi determină şi pe clienţi să fie prudenţi şi să mai aştepte dacă doresc să facă o achiziţie imobiliară“, ne-a declarat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al băncii Raiffeisen. Oarecum aceeaşi opinie este împărtăşită şi de Raluca Dobre, analist financiar Ipoteci Direct. „Nu cred că această măsură va conduce imediat la dezgheţarea activităţii de creditare, pentru că băncile se confruntă şi cu alte probleme majore, precum lipsa de lichidităţi, scăderea valorii de piaţă a garanţiilor ipotecare, dar şi fluctuaţiile cursului de schimb“, spune Raluca Dobre. Leul slab, duşmanul împrumutului

Totodată, alţi specialişti susţin că, deşi măsura BNR este una bună, anul trecut tranzacţiile imobiliare au scăzut dramatic, iar pentru 2009 previziunile nu sunt mai roz.

„Ne aflăm într-un blocaj de tranzacţionare imobiliară, de contracţie a lichidităţilor şi creştere a costului banilor pe care nu cred că mărirea gradului de îndatorare le poate rezolva. Este însă un semnal pozitiv, care, urmat de reacţii clare ale băncilor şi developerilor, ar putea duce la începutul dezgheţării situaţiei actuale“, ne-a spus Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.

Analiştii imobiliari cred că relaxarea creditului ipotecar şi aplicarea noilor condiţii BNR nu vor scoate din impas piaţa. Aceştia susţin că măsurile le oferă mai multă încredere doar celor care se calificau deja după vechile norme. „Nu cred că va avea vreun efect, întrucât condiţiile de eligibilitate pentru contractarea creditelor vor rămâne foarte restrictive“, afirmă Adrian Nicolescu, manager al Departamentului de evaluare din cadrul companiei de consultanţă CB-Richard Ellis Eurisko.

Piaţa imobiliară se confruntă, între timp, cu un nou duşman: cursul euro-leu, care a reuşit să îngroape aproape de tot reducerile timide ale dezvoltatorilor, avertizează Cornel Bălan, manager al companiei IBC Projects.

EVOLUŢIE

Preţuri în cădere liberă

Locuinţele vechi din Capitală s-au ieftinit considerabil în ultimele luni. În noiembrie, preţurile acestora scăzuseră cu până la 13% faţă de luna precedentă, potrivit ultimului studiu al companiei de consultanţă imobiliară Colliers Internaţional. Specialiştii imobiliari estimează că, cel puţin în sectorul 6 al Capitalei, metrul pătrat se apropie de 1.000 de euro după ce, în noiembrie, ajunsese la 1.199 de euro. Cu toate acestea, tranzacţiile sunt îngheţate de luni bune - fără bani de la bănci şi cu speranţă că „mâine va fi şi mai ieftin“, clienţii au evitat să treacă pragul agenţiilor de imobiliare.