Credincioșii ortodocși s-au revoltat după măsurile luate. Poliția a făcut față cu greu

Credincioșii ortodocși s-au revoltat după măsurile luate. Poliția a făcut față cu greu

Mai mulți protestatari care s-au strâns în fața Palatului de Justiție din Constanța, nemulțumiți de interzicerea pelerinajelor religioase, au fost amendați pentru încălcarea restricțiilor impuse de autorități în actualul context epidemiologic.

Un protest spontan care a avut loc, marți, în zona Palatului de Justiţie din Constanţa s-a încheiat cu amenzi în valoare totală de peste 21.000 de lei, date de polițiști și jandarmi pentru încălcarea restricțiilor impuse în actualul context epidemiologic, provocat de pandemia de COVID-19.

Protestatarii și-au manifestat nemulțumirea față de măsura Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) prin care a fost restricționată participarea la pelerinaje religioase, dat fiind că la finalul lunii ar fi trebuit să se desfășoare tradiționalul pelerinaj la peștera Sf. Andrei din comuna Ioan Corvin, din județul Constanța.

„Poliţişti din cadrul Secţiei 3 şi jandarmi din cadrul IJJ Constanţa, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au constatat faptul că, pe strada Traian din municipiul Constanţa, în fata Judecătoriei Constanţa, are loc o manifestaţie publică spontană. Forţele de ordine au identificat persoanele prezente, care nu respectau măsurile instituite prin carantinarea municipiului Constanţa, în sensul că nu şi-au putut justifica prezenţa în zonă şi nu aveau un motiv întemeiat, prevăzut de lege, de a părăsi domiciliul”, se arată într-un comunicat de presă transis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform sursei citate, poliţiştii şi jandarmii au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.300 de lei, pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie impuse de actualul context epidemiologic, precum şi pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială. Pe lângă acestea, polițiștii au mai sancţionat contravenţional o femeie şi un bărbat, care nu purtau masca de protecţie, cuantumul total al amenzilor fiind de 4.000 de lei.

Arhiepiscopia contestă decizia CJSU

Tot în cursul zilei de marți, arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, s-a prezentat la Tribunalul Constanţa, având termen de judecată în procesul intentat de Arhiepiscopia Tomisului, prin care se solicită suspendarea hotărârii CJSU ce interzice participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.

Arhiepiscopia Tomisului a contestat în instanță  decizia CJSU prin care se interzice participarea la pelerinaje religioase a credincioșilor care au domiciliu în alte localități decât cele în care se desfășoară acestea.

Procesul a fost intentat după ce, pe 14 noiembrie, IPS Teodosie a declarat că, în cazul în care va fi împiedicată organizarea pelerinajului anual de la Peştera Sf. Apostol Andrei, de pe 30 noiembrie, în temeiul unor măsuri de limitare a efectelor pandemiei cu noul coronavirus, va căuta soluţii în instanţă pentru a ţine datinile bisericeşti.