Consiliul Local Craiova se află într-o situație fără precedent, după ce a respins organizarea referendumului împotriva proiectelor de la Kozlodui-Bulgaria. Referendumul era programat pentru data de 15 noiembrie, fiind susținut prin semnături de peste 15.000 de craioveni.
Centrala de la Kozlodui se află la aproximativ 250 de kilometri de Bucureşti şi este considerată una de mare risc din punct de vedere al securităţii. Municipiul Craiova se află la mai puțin de 100 de kilometri de situl nuclear din Bulgaria. Implementarea acestui proiect, alături de unităţile nucleare existente, precum şi megadepozitul de deşeuri nucleare, în funcţiune din 2014, la Kozlodui, va determina includerea şi a municipiului Craiova alături de localităţile dunărene, în zona de risc nuclear. În caz de incidente nucleare, situaţia poate deveni dramaticaă în Dolj şi Craiova, avertizează specialiştii. Doza letală de radiații poate ajunge în localitatile doljene in doar câteva minute.
Vezi detalii: Bulgaria - Romania, pod radioactiv de cancer
Reprezentanții ONG-urilor care au organizat referendumul nu își explică cum autoritatile doljene s-au aratat initial ingrijorate dupa ce in ultimii ani au aparut sute de cazuri de oameni cu cancer, in special tiroidian. “Chiar vrem să aducem aproape de graniţa cu România un nou Cernobîl?”
„A fost un aranjament murdar!”
Consecința respingerii proiectului de hotârăre este că cetățenii nu vor mai fi chemați la vot pentru a-și exprima opinia pe această problemă extrem de importantă. „A fost un aranjament murdar! Avem dovezi că s-au implicat la nivel politic pentru a stopa acest proiect. Li s-a dat votul și noi îl vom retrage prin strângere de semnături”, acuză Luminița Simoiu, coordonatorul Grupului de Acțiune Civică (GAC), expert ONU în arme chimice.
Luminițța Simoiu
Inițial, primărița Olguța Vasilescu s-a declarat pentru organizarea referendumului, a inițiat chiar proiectul de hotărâre și le-a cerut consilierilor să decidă, nu înainte de a afirma în fața lor că a introdus proiectul pe ordinea de zi pentru că este susținut de 15.000 de craioveni, dar că referendumul se va organiza degeaba, pentru că nu va avea efecte juridice.
Ce invocă primărița
Astfel, la aleșii locali au invocat și ei diverse pretexte în intervenții pentru respingerea referendumului. „Mi s-a spus că se urmărește să se facă acest referendum. (…) Ni s-a adus acest proiect de hotărâre. Am fost avertizată de compartimentul juridic că nu se respectă etapele legale și că nu este posibil ca până pe 15 noiembrie să se organizeze referendumul. Am spus că punem pe ordinea de zi exact cum l-a cerut societatea civilă cu lista de semnături în spate pentru că orice modificare a acestui proiect ar fi dus la acuze că noi nu vrem referendumul și așa mai departe. Există varianta în care să se facă un amendament, ca acest referendum să fie făcut la o dată mai târziu – pe care eu mi-am asumat-o, există varianta amânării – pe care nu o susțin pentru că vom avea la fiecare ședință de CL discuții pe tema asta, există varianta respingerii acestui proiect și cu tot ce înseamnă etapele următoare -atac în justiție etc.- sau există varianta în care facem referendum, vine populația, spune ceea ce știm cu toții, cheltuim 150.000 de euro pentru că acesta este calculul pe care l-am făcut. Cheltuim banii de pomană. Este o decizie pe care trebuie să o luați dumneavoastră ca și consilieri și pe care eu trebuie s-o pun în aplicare ca și primar“, - primarul Municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu.
GAC: Dânșii nu ne mai reprezintă!
Societatea civilă a demarat acum strângerea de semnături pentru demiterea consilierilor. “Pornim nu de la zero, ci de la 15.000 de semnături. Faptul că invocă 150.000 de euro pentru organizarea unui referendum este absolut revoltător. Avem bani pentru stadioane, târguri și tot felul de manifestări și spunem că nu avem bani pentru consultarea cetățeanului. Este intolerabil. Voi cere demisia ministrului mediului și a celor de la Agenția de Mediu Craiova. În prezent, începem procedura de demitere pe inițiativă cetățenească a Consiliului Local Craiova. Dânșii nu ne mai reprezintă!“, a declarat Luminița Simoiu, coordonatorul Grupului de Acțiune Civică (GAC).
Cherciu, despre cum se taie apetitul societății civile
Pentru referendum au votat doar consilierii PNL, Dan Cherciu și Pavel Badea. Împotriva proiectului au votat opt consilieri, iar 15 s-au abținut. Un punct de vedere în privința refuzului Primăriei și majorității PSD din Consiliul Local de a organiza referendumul pe subiectul Kozlodui l-a avut consilierul Cherciu: “Teama politicienilor de implicarea cetățenilor în treburile lor, adică dezvoltarea simțului civic și punerea de presiune pe politicieni. Nu cred că tema Kozlodui i-a făcut să respingă organizarea lui, ci gândul că odată organizat un referendum, parcurse toate obstacolele legale și birocratice, va da idei și va crea un precedent ca alte grupuri de inițiativă, mâine-poimâine, Doamne ferește, să facă un referendum de demitere a unui primar hoț sau incompetent, un altul privind prioritățile bugetului care să schimbe alocarea discreționară a banilor cetățenilor etc.. Deci, respingerea nu are alt scop decât să taie apetitul societății civile în a se implica în ceea ce politicul stăpânește prin rapt în acest moment și nu vrea să piardă. Păi ce, noi suntem Elveția?”
Bomba Nucleară cu ceas a Balcanilor! - O ultima strigare de protejare a populatiei din sudul Romaniei. De ce TACE GUVERNUL de la Bucuresti?