Este o tradiţie care durează de ani buni. De Crăciun, înainte să se pună la masă cu prietenii şi familiile, vin în piaţă şi împart mâncare sărmanilor.
Membrii Clubului Lions petrec prima parte a zilei de Crăciun cu nevoiaşii oraşului. Peste 400 de porţii de mâncare au fost împărţite şi în acest an săracilor oraşului de către membrii Clubului Lions Timişoara. Acţiunea se întâmplă deja de nouă ani. De nouă ani de zile în Piaţa Timişoara 700, săracii primesc mâncare caldă de Crăciun. Evenimentul se repetă şi la fiecare Paşte. Meniul e "clasic": fasole cu cârnaţi, murături, pâine proaspătă şi cozonac pufos. Oamenii vin, an după an, să se lumineze la suflet, ascultând în difuzoare, slujba oficiată în Capela Militară din apropiere, apoi primesc mâncare caldă şi trăiesc, împreună, bogaţi şi săraci, sărbătoarea. Sute de timişoreni vin de ani de zile să aibă parte de o masă caldă. Acasă nu şi-o permit. Pensia e prea mică, pentru a avea o masă cât de cât îmbelşugată. Iar fasolea aburindă, cu cârnaşi, murături şi felia de cozonac pufos, e tot ce-şi mai pot dori în această zi. «Este o acţiune la care nu putem renunţa», explică reprezemntanţii Liopns. Acum un deceniuk, când au început acţiunea, au creyutr că îmn cîâţiva ani lucrurile se vor aranja poziticv în ţartă, şi că nu vopr avea cui da de mâncare. În schimb, numărul sărmanilor care aşteaptă mâncarea caldă creşte de la an la an. şi tot de la an la an, numărul celor care se vede că au fost «cineva» în tinereţe, e mai mare. Oamenii stau în ordine la rând, aşteptând să ajungă în faţa celor din Lions care le împart mâncarea caldă. Unii acopră caserolele cu mâncare şi le duc acasă.