Un brad a fost împodobit sub lacul de la Dalnic, în județul Covasna. Pomul a fost coborât de scafandrii Centrului subacvatic din această localitate, la trei metri adâncime.
Este o acțiune menită să atragă atenția că în acest centru, cu o longevivă activitate în domeniu, se organizează activități cu copiii cu dizabilități, a declarat pentru Radio România unul dintre membrii Clubului My Lake – Dive With Us din Dalnic, Albert Zoltan.
Bradul are globulețe și lumini și va fi păstrat în acest loc până în primăvara anului viitor. Albert a vorbit despre ideea colegilor lui, de a face Crăciunul subacvatic. Nu a fost deloc ușor, mai ales că apa din lac are în această perioadă doar un grad sub zero, iar vizibilitatea e scăzută. Au tăiat gheața pe o porțiune de un metru pătrat, iar două echipe, din câte doi scafandri, au coborât, pe rând, până în locul în care pomul a fost ancorat.
De-a lungul anilor, acest club a mai avut și alte inițiative care au atras atenția prin ineditul lor, precum amenajarea unui bar subacvatic, partide de șah sub apă sau o nuntă subacvatică.