Crăciun în sunete de nai

Crăciun în sunete de nai

Craiovenii lasă de-o parte anul acesta cârnații și sarmalele de Crăciun și merg la operă.

Locul colindelor obișnuite este luat de naiul lui Zamfir într-un spectacol ce promite a fi de neuitat: “Crăciun la Operă”. “Suntem onorați că domnul Zamfir a acceptat să ne fie alături. Vom recreea pe scena Operei magia Crăciunului, iar sunetul fermecat al naiului care l-a făcut celebru în toată lumea, cu siguranță ne va aduce Crăciunul în suflet” a declarat Antoniu Zamfir, directorul Operei Române Craiova, care a luat de această dată și rolul de regizor al spectacolului. “Va fi un spectacol atipic, plin de surprize, și de emoție aristică, vocilor operei noastre li se va alătura și Cezar Ouatu, cea mai spectaculoasă descoprire artistică recentă. Din păcate însă, sala s-a dovedit din nou neîncăpătoare și spectacolul se va ține cu casa închisă ”, a mai spus managerul instituției de cultură. Spectacolul se desfășoară sub egida Asociației Craiova Capitală Culturală Europeană 2021.

 

Ne puteți urmări și pe Google News