Consultantul politic Cozmin Guşă a expus eventualele scenarii după alegerile parlamentare, consecinţele acestora, precum şi posibilele variante de premier.
Cozmin Guşă a declarat, în emisiunea „Prime Time News”, de la Realitatea TV, că scenariul cel mai sumbru după alegerile parlamentare ar fi cel în care ar putea fi ales un prim-ministru dorit de preşedintele Klaus Iohannis, dar nu şi de partidul care o obţinut o victorie categorică la acest scrutin, adică PSD, şi de liderul acestuia, Liviu Dragnea.
Consultantul politic a explicat care ar fi consecinţele acestui scenariu, precum şi care sunt celelalte posibile variante de premier.
”De ieri până azi, ne-am convins că PSD plus alte organizații și-l doresc pe Dragnea prim-ministru. Dragnea nu refuză acest lucru; dimpotrivă, este activ în a negocia”, afirmă Cozmin Gușă.
Consultantul politic numește victoria PSD drept una ”aproape” totală, întrucât printre partidele învinse în alegeri nu există un adversar pe măsură, ci un PNL cu un scor sub jumătate din cel al PSD-ului și un USR care nu pare dispus să negocieze cu cineva.
În acest context, susține Cozmin Gușă, s-au constituit două tabere. ”De partea cealaltă a coabitării, la nivelul președintelui Iohannis suntem într-o poziție defensivă a sa, pentru că și-a asumat Cioloș și PNL și a primit semnale din partea publicului care n-au corespuns dorințelor lui”, a explicat acesta.
Mai mult decât atât, arată Gușă, în ceea ce privește votul din Diaspora - elementul care l-a făcut pe Iohannis președinte - vedem o lipsă de entuziasm legată de alegeri și de partenerii politici ai șefului statului.
Îndemnul lui Iohannis legat de prezența la vot și faptul că prezența a fost mică reprezintă un al treilea element defensiv cu care acesta pornește, este de părere consultantul politic.
Cozmin Gușă a prezentat, pe larg, scenariile posibile după rezultatul alegerilor, explicând care ar fi consecințele în cazul fiecăruia din ele.
În opinia consultantului politic, cel mai periculos scenariu pentru România ar fi cel în care președintele Iohannis ar veni cu o propunere de prim-ministru care n-ar fi în acord cu PSD și cu Liviu Dragnea. În acest caz, explică Gușă, s-ar isca un ”război” intern în România, care n-ar fi deloc de dorit în condițiile precare din regiune pentru Europa și pentru țara noastră.
”1. PSD - Dragnea - Iohannis, pornind de la intenția PSD, acceptul lui Dragnea și al lui Iohannis. Orice intenție de a merge pe alte soluții decât a construi o guvernare în jurul PSD nu mi se pare serioasă.
2. PSD, după discuțiile dintre Iohannis și Dragnea, ar veni cu un nume, altul decât Dragnea, cineva pe care Dragnea l-ar prefera și cu care partidul ar fi de acord. Partidul va juca un rol important.
2.a) Dacă vorbim despre un nume, altul decât Dragnea, pe care Iohannis l-ar dori sau l-ar propune, dacă asta s-ar face cu acordul PSD sau al lui Dragnea, ajungem la un scenariu de pace.
Rolul lui Dragnea ar fi similar rolului partidului Lege și Justiție din Polonia. Dragnea ar fi într-un model polonez, în care toată lumea s-ar înțelege.
2.b) Varianta ”război”: Iohannis, în dezacord cu Dragnea și cu PSD, ar propune un nume. Ar începe de urgență un război dacă Dragnea și PSD n-ar fi de acord cu această variantă”, susține Cozmin Gușă.
Atât pentru PSD plus Liviu Dragnea, cât și pentru președintele Klaus Iohannis, avem o ”armată” politică și una a instituțiilor statului, consideră consultantul politic, care explică în ce constă fiecare.
”Armata” PSD-ului și-a lui Liviu Dragnea:
”Armata” combatanților PSD+Dragnea ar fi formată dintr-un partid mare, disciplinat, câștigător al alegerilor, care știe să se bată în asemenea cazuri, este de părere Cozmin Gușă.
”Cealaltă aripă - a instituțiilor statului - este greu de dedus azi, dacă ne referim la servicii secrete și la CCR, însă cel puțin la CCR PSD-ul are influență”, a arătat acesta.
”Armata” președintelui Iohannis:
”Armata” lui Iohannis este formată, la nivel politic, din PNL - un partid ”decimat, pe un trend descendent, cu o conducere demisionară, cu incapacitate de luptă” și din USR care s-a arătat ”gata să lupte pentru Cioloș, nu pentru Iohannis”, a detaliat Cozmin Gușă, menționând că, în această bătălie, avantajul ar fi al ”armatei politice” a social-democraților.
În conflictul dintre ”armatele instituțiilor”, Klaus Iohannis ar avea un avantaj net, consideră consultantul politic.
”După această campanie, războiul dintre 'armate' va însemna un război de mare uzură, în condiții precare în regiune, pentru Europa și pentru România. Un război intern ne-ar cauza serios”, a subliniat Cozmin Gușă.
Întrebat ce soluție ar alege din cele expuse mai sus, consultantul politic a evidențiat că ar căuta ”pacea cu orice preț”.
”Aș căuta pacea cu orice preț. Iohannis nu și-a probat până acum în negocieri de uzură capabilitatea de negociator. Are oportunitatea s-o facă acum. Din felul în care a evoluat Dragnea în campanie, îl arată foarte precis, foarte exact. Dacă negocierea lui va fi egală cu mesajul legat de România, nu cred că nu se va ajunge la o înțelegere”, explică Gușă.
În opinia consultaltului politic, un prim-ministru împotriva voinței PSD este o perspectivă sumbră pe care nu suntem în poziția să ne-o asumăm, ”mai ales că trebuie să ne reconstruim rapid relaționarea externă, în condițiile dezastrului de la alegerile din SUA și în care UE este așa cum este”.
Este posibil ca teza pe care Dragnea o sugerează după aflarea rezultatului alegerilor - de a fi prim-ministru - să fie cauzată și de reale probleme din interiorul PSD, arată Gușă, completând că este important ca activul de partid să se gândească la guvernare, nu la schimbarea regulilor statului de drept sau la cum să scape din ghearele DNA.
”Dragnea a devenit eroul PSD că și-a asumat o vină colectivă a partidului - clasă politică veche din PSD, PNL, PDL, UDMR, din toate partidele -, astfel că nu stă atât de tare în picioare o discuție despre vinovăția sa; poate exista o discuție despre legalitate”, a precizat consultantul politic.
În cazul în care va fi vorba despre un premier dorit de președinte, dar neagreat de PSD și de Dragnea, putem vorbi despre un război iminent în care ”vom pierde cu toții”, crede Gușă, adăugând că românii sunt sătui de ”războaie” în interiorul politicului, al presei, ori al mediului de afaceri.
”Cei doi protagoniști, Dragnea și Iohannis, trebuie să se întâlnească și să discute dincolo de ochii presei sau de sfaturile unor 'binevoitori' și au datoria să ne facă să credem din nou în România înțelegându-se, preferând pacea”, a conchis Gușă.