Analistul politic Cozmin Gușă îi ia apărarea actorului Dorel Vișan după un interviu controversat pe care acesta l-a dat într-o publicație din Cluj.
Într-o postare pe care a făcut-o pe contul său de Facebook, Cozmin Gușă face referire la afirmațiile lui Dorel Vișan, spunând că acestea trebuie citite în întregul lor, în interviul pe care l-a dat, iar nu trunchiat.
În acest interviu, la care se face referire, Dorel Vișan își prezintă concepția despre viață, despre lumea modern, despre relația cu Spiritualitatea, cu Dumnezeu, despre principiile după care își trăiește viața, dar și despre existența civilizațiilor extraterestre. Între altele, el face referire și la apariția virusului SARS CoV-2, despre care susține că ar fi fost creat într-un laborator.
„Ai văzut că nimeni nu lucrează decât la efect, nimeni nu lucrează la cauză. Orice lucru şi orice fenomen – asta e legea fundamentală a naturii, a lui Dumnezeu- are o cauză. Dacă-i distrugi cauza, efectul se distruge singur. Nimeni nu întreabă ce-i cu Covidul ăsta, de unde vine? L-a scăpat accidental? Sau a vrut să-l scape? Cine l-a făcut? Din ce l-aţi făcut? De ce l-aţi făcut? Asta trebuie întrebat. Nu câte paturi să mai facă, cu oxigen”, a spus actorul, după care a subliniat că, în opinia sa, virusul este creat în laborator.
Cozmin Gușă despre Dorel Vișan
Cum declarațiile cunoscutului actor au stârnit adevărate polemici în mediul online, Cozmin Gușă, a ținut să reacționeze în apărarea acestuia.
„M-am trezit azi cu câteva mesaje de la cunoscuți care știu despre relația mea de prietenie cu Dorel Vișan. Erau curioși despre ce s-ar fi întâmplat cu marele nostru actor (ce face anul ăsta 84 de ani, dar din fericire se comportă, simte, trăiește și gândește ca unii de vârsta mea!), iar după ce-am citit știrile am priceput și de unde vine îngrijorarea lor, mimată sau reală. În căutarea de senzațional ieftin, sau din poziția lor de «gardieni ai Poliției gândirii», respectivii jurnaliști au trunchiat un interviu excepțional pe care Dorel Vișan l-a înregistrat în ultimele zile ale lui 2020”, a scris Cozmin Gușă pe Facebook.
Cozmin Gușă a mai arătat că interviul nu trebuie citat pe bucăți, ci în totalitate, iar afirmațiile actorului, nu trebuie scoase din context. El a precizt că declarațiile actorului au la bază propriile experiențe senzaționale.
„Nu-i loc aici să descriu sau să elogiez erudiția «tânărului nostru octogenar», una reală și obținută în urma unor eforturi și experiențe senzaționale. Atașez în schimb interviul, ce chiar are valoarea unei lecții de gândire profundă, urmând ca cei interesați cu adevărat să trageți singuri concluzii. Cât despre corigența în «ale gândirii» a multora din presă, mai bine să nu insist, că-i dureros și oricum o fac degeaba, nu vor pricepe nimic...”, a scris Cozmin Gușă.
Interviul acordat de Dorel Vișan poate fi citit pe site-ul publicației Cluj24.