Consultantul politic Cozmin Gușă a comentat pentru Realitatea TV, preserând multe picanterii peste spusele sale, situația Elenei Udrea, a ministrului Justiției, Tudorel Toader și a Partidului Social Democrat.
”Ce s-a întâmplat cu Elena Udrea este ceva dramatic dacă privim din punct de vedere personal. Trebuie să spun că eu o cunosc pe Elena Udrea de foarte mult timp, cred că sunt 20 de ani. Elena Udrea a aparținut, într-un fel, clasei poltice. Primul ei loc de muncă în politică a fost la sediul central PSD. Ea a fost consilierul meu juridic timp de jumătate de an, prin 2001, 2002, fără să aibă carnet de partid. Avea o mare dorință de a performa politic, a şi fost foarte harnică, se ocupa de petiţiile cetăţenilor. A avut succes pentru că o simpatiza Viorel Hrebenciuc. Chiar îl bănuiam că e îndrăgostit de ea. Purta fuste mini și el se înroșea ca un rac când apărea. În vremurile alea făcea deliciul partidului. Treaba cu Elena Udrea este un eveniment unghiular în societatea românească. Sigur, eu personal, regret ce i se întâmplă... Am avut o perioadă lungă între 2005 și 2013-14 în care nu am mai comunicat deloc, când ea conducea România împreună cu Traian Băsescu, fiind aduşi la putere de mine, într-un fel. Dânşii au condus România într-un mod discreționar. Urmează și nota de plată. Ceea ce vreau să spun legat de acest eveniment, care nu ştim cum se va termina sau care va fi decizia finală, este că se fac amenințări cu dosare la oricare dintre cei cinci judecători ai completului care va judeca şi la alţi oameni care ar încerca să pună presiune pe diverşi oameni care au legătură cu acest dosar”, a declarat Cozmin Gușă, conform realitatea.net.
Cozmin Guşă a mai spus că trebuie să fim foarte atenţi, să comentăm din plin, pentru că este un eveniment unghiular, evenimentul decontului unei perioade. "Este exact perioada în care noi ne-am cedat suveranitatea naţională, sub mandatele lui Băsescu fără să negociem nimic. Domnul Băsescu a continuat cu încheierea acordului cu Uniunea Europeană într-un mod dezastruos pentru România şi nu a mai făcut nimic. Decontul acesta atât de periculos al mandatului lui Băsescu începe cu această condamnarea a Elenei Udrea", a explicat consultantul politic.
”Frustrarea Elenei Udrea vine din faptul că ea consideră că nu merită şi chiar că este victima pe care Traian Băsescu a prezentat-o sistemului pentru a-şi continua parcusul lui politic şi să ajungă iar la putere, pentru că nu trebuie să uităm că în urmă cu câteva luni spunea că ar putea ajunge prim-ministru. Elena Udrea este doar începutul decontului pentru regim. Eu cred că ea bănuieşte că Traian Băsescu a oferit-o ca ofrandă. Din acest motiv, ce se va întâmpla între Traian Băsescu și Elena Udrea va fi analizat cu lupa de către cei din serviciile secrete şi de către noi, cei care mai putem vorbi", a mai spus consultantul politic.
Referitor la Tudorel Toader, actualul Ministru al Justiției, Cozmin Gușă a declarat că acesta a ”înfăptuit actul de justiție”.
”Cu Tudorel Toader, e important. Eu cred că Tudorel Toader a înfăptuit actul de justiție. S-a comentat că a vorbit mult, că a vorbit nu ştiu cum, că unii s-au plictisit, că aşteptau alte rezultate, eu cred că a realizat actul de justiție informal și că a salvat fața PSD-ului. Din punct de vedere politic, dacă se lua altă decizie, fața PSD-ului nu putea să reziste. Se crăpa prea tare. Noi vorbim despre un dictat al corupuților din actuala majoritate parlamentară pe care Tudorel Toader trebuia să-l înfăptuiască. PSD-ul însă nu putea să reziste cu revocarea celor doi procurori”, a adăugat Cozmin Gușă.
"De ce spun că Tudorel Toader a înfăptuit actul de justiţiei? Pentru că a prezentat o listă a exceselor din sistemul de justiţiei prezentând după aceea o soluţie adaptată modelului României de astăzi, pentru că noi nu avem un preşedinte perfect în relaţia cu justiţia, noi avem un preşedinte de Senat şi de Cameră imperfecţi în relaţia cu justiţia. Avem o majoritate parlamentară care dictează şi care numai poftă de justiţie nu are. Avem un popor care a votat această majoritate, avem o opoziţie inexistentă, şchioapă imperfectă în faţa justiţiei. În acest condiţii, ce soluţie să fi dat Tudorel Toader? Să o fi scos pe Laura Crodruţa Kovesi vinovata de serviciu? Cum? Poporul a exaltat la ceea ce a făcut şefa DNA. Lui Augustin Lazăr ce vină să îi găseşti că el săracu nu a făcut nimic. A fost un vector de normalitate în ultima perioadă. A fost o decizie solomonică a lui Tudorel Toader, care repet a făcut actul de justiţie pe această speţă a Ordonanţei 13", a explicat Cozmin Guşă.
Consultantul politic a mai spus că nu trebuie să ne gândim că Tudorel Toader a luat această decizie de unul singur şi că Liviu Dragnea nu ştia. "Acolo s-a lucrat ca la carte, într-un fel în care se împacă şi capra şi varza, iar sistemul românesc rămâne în picioare chiar şi fără un pact de coabitare", a precizat acesta.
"România este un bolnav cu coloana vertebrală făcută praf. La orice mişcare bruscă paralizează şi noi nu suntem departe de acel moment", a mai precizat Cozmin Guşă.
Legat de PSD, Cozmin Guşă a precizat că acest partid şi-a pierdut respectul, însă este singurul partid care mai există în România.
"Singurul partid care mai există în România este PSD-ul, din păcate. Este dramatic. Însă, PSD-ul este ca un pacient cu o boală gravă de cap, îl doare capul cumplit şi nu ştie de ce. Şi se comportă exact ca un pacient care nu poate să raţioneze. Una dintre explicaţii este reprezentată de faptul că în ultima vreme a avut lideri nenaturali. Din nefericire, singurii lideri naturali au fost Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Ceilalţi preşedinţi care au urmat au fost nişte preşedinţi importaţi care nu aveau nici culoarea, nici înfăţişarea şi nici grupa sanguină a PSD-ului: de la Mircea Geoană, la Victor Ponta şi Liviu Dragnea", a explicat consultantul politic.
Aceasta a explicat că Mircea Geonă a venit în PSD dintr-o funcţie nedorită de Emil Constantinescu pentru PSD de ambasador la Washington, însă nu a reuşit să fie autoritar, iar partidul şi-a bătut joc de el la alegerile din 2009.
"Victor Ponta a venit din poziţia de fost membru PNL, la tineret. Partidul l-a tratat cu multă speranţă, însă nu a fost serios. Actualul preşedinte al PSD-ului, Liviu Dragnea, nu este un produs al PSD-ul, ci al FSN-ului, al partidului democrat a lui Traian Băsescu. Foarte greu s-a acomodat, pentru că el nu avea culoarea PSD-ului, era dintr-o zona a oportunistmului politic pe care PD-ul o practica cu foarte multă precizie. Aceşti ultimi trei lideri sunt nenaturali, ceea ce a generat şi acest comportament. PSD-ul şi-a pierdut respectul, din nefericire, din cauza acestor trei lideri. Acum, fără opoziţie şi mai greu îşi va strânge rândurile", a detaliat Cozmin Guşă.
"PSD-ul este în această situaţie, iar soarta României depinde de PSD. Cu cât PSD-ul va fi mai abulic, bătăliile astea vor continua şi luâm în calcul şi situaţia juridică a lui Liviu Dragnea. Cam acestea sunt lucrurile la care trebuie să ne aşteptăm", a încheiat Cozmin Guşă.
SURSA: realitatea.net