COVID- 19 dublează costul alegerilor locale. Factură usturătoare pentru un vot

Costul unui vot cu ocazia alegerilor locale va fi dublu comparativ cu cel de la alegerile europarlamentare, din cauza coronavirusului.

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, avertizează asupra faptului că nota de plată pentru organizarea alegerilor locale, dacă va rămâne stabilită pentru 27 septembrie, va fi una uriașă.

Potrivit profesorului Alexandru Rafila, alegerile nu ar trebui să se desfășoare dacă evoluția cazurilor de COVID-19 nu se va modifica. Acest lucru în sensul de a înregistra o scădere a numărului de infectări. Deocamdată, Executivul Orban nu ia în calcul amânarea alegerilor, analizând posibilitatea ca scrutinul să aibă loc pe parcursul a două zile.

Condiții speciale pentru desfășurarea alegerilor locale

Desfășurarea alegerilor locale va presupune condiții speciale. Acest lucru va determina dublarea sumelor care vor fi alocate pentru organizarea lor. Aici este vorba de măsuri de siguranță, cum ar fi distribuirea măștilor de siguranță alegătorilor, dar și a mănușilor precum și a dezinfectantului. De asemenea, și cabinele precum și ștampilele vor fi dezinfectate periodic.

Potrivit calculelor, fiecare vot pentru locale va costa mai mult de 10 euro. Suma este dublă comparativ cu cea care s-a cheltuit în cadrul alegerilor europarlamentare. Astfel, pentru alegerile locale din 27 septembrie, din bugetul statului, vor fi cheltuiți 10,69 euro pentru fiecare vot. Acest lucru spre deosebire de suma de 5,61 euro pentru un vot, cât s-a cheltuit la nivelul alegerilor europarlamentare din primăvara anului 2019.

La alegerile europarlamentare, statul român a alocat jumătate de miliard de lei, dar valoarea cheltuielilor se dublează la alegerile programate să aibă în 27 septembrie. Valoarea sumei s-ar putea majora dacă se stabilesc și alte măsuri de siguranță. La sfârșitul lunii septembrie sunt așteptați să voteze 19 milioane de români, potrivit antena3.ro.

Până astăzi, 25 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 43.678 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

25.373 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.106 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.284 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.