COVID-19 – „Cui îi folosește crima?”: China va fi singura țară cu creștere economică în 2020

COVID-19 – „Cui îi folosește crima?”: China va fi singura țară cu creștere economică în 2020

Stranie coincidență: o pandemie izbucnește din China și pune pe butuci economia mondială. Cu o singură excepție – țara de origine a pandemiei.

Stimulați de consumul intern, indicii bursieri de la Shanghai și Shenzen au stabilit un nou record. În 2020, China va fi singura economie importantă din lume care înregistrează creștere.

Valoarea totală a tuturor acțiunilor cotate la bursele din Shanghai și Shenzen a atins un nou vârf de 10.800 de miliarde de dolari la închidere, pe 13 octombrie.

„Este o cifră semnificativă, mai ales că vine după o pauză în raliul (mișcarea în sus) a acțiunilor”, a declarat Hao Hang, economist șef al Bocom International din Hong Kong, citat de Bloomberg.

Ne puteți urmări și pe Google News

Indexul CSI 300 al principalelor acțiuni cotate la Shanghai și Shenzen crescuse cu 0,3% la închidere, pe 13 octombrie, ceea ce reprezintă un câștig de 18% de la începutul anului – superior principalilor indici bursieri mondiali.

Creșterea a fost alimentată de mai mulți factori: reluarea rapidă a economiei, aprecierea yuanului și creșterea numărului de companii chineze introduse pe bursă.

A doua piață ca mărime din lume (dar la mare distanță în urma SUA), China a adăugat 3,3 miliarde de dolari de la nivelul cel mai scăzut înregistrat în martie. Capitalizarea bursieră a Chinei a ajuns acum la 10, 04 miliarde de dolari.

Statele Unite continuă să fie de departe cea mai valoroasă piață bursieră din lume, cu 38,3 miliarde de dolari, iar pe locul trei se află Japonia, cu 6,2 miliarde de dolari, urmată pe locul patru de Hong Kong (deci tot China), a cărui piață bursieră valorează 5,9 miliarde de dolari.

În buletinul său pe octombrie, Fondul Monetar Internațional a revizuit în sus previziunile economice pentru China și anticipează pentru ansamblul anului 2020 o creștere de aproape 2%, față de o recesiune de 5,8% pentru economiile cele mai dezvoltate.

În 2021, potrivit acelorași estimări, tot China ar trebui să fie vedeta economiei mondiale, cu o creștere de 8%,  față de o medie mondială de +5,2%, egală cu cea pe care o va înregistra și Zona Euro, în vreme ce în Statele Unite saltul economic se așteaptă să fie de numai 3,1%.

Planeta se confruntă cu o pandemie stranie, cu un virus despre care mulți (inclusiv Statele Unite) afirmă că ar fi fost creat în laborator, și care a pus pe butuci economia mondială. Cu o singură și excepțională excepție: China, adică țara de origine a pandemiei.

Orice detectiv care se respectă și dorește să descopere criminalul își pune mereu această întrebare: „Cui folosește crima?”

Anunț de ultimă oră. Ministrul Educației spune când se închid școlile. UPDATE