COVID-19: China a declanșat o campanie de propagandă planetară pentru a-și spăla imaginea

COVID-19: China a declanșat o campanie de propagandă planetară pentru a-și spăla imaginea

Presa de stat chineză a inundat Facebook și Instagram cu publicitate mascată, menită să cosmetizeze rolul Beijingului în pandemia de coronavirus și aruncând vina de Donald Trump.

Trei publicații oficiale – Xinhua, China Central Television și Global Times – îi bombardează pe utilizatorii din toată lumea cu relatări de presă promovate, în engleză, chineză și arabă, scrie The Telegraph.

Textele publicitare, expediate de milioane de ori, elogiază eforturile Chinei în lupta împotriva COVID-19, minimalizează epidemia națională, îl descriu pe Trump ca nechibzuit și rasist și sugerează că virusul ar putea să provină din Statele Unite.

Cu toate acestea, toate mesajele au fost difuzate fără avertismentul că sunt publicitare, încălcând regulile Facebook, scrie Telegraph.

Ne puteți urmări și pe Google News

„China a adoptat măsuri stricte și energice și a inversat tendința epidemiei”, afirmă un astfel de mesaj publicitar. „Atacurile lui Trump asupra Chinei au consecințe grave”, avertizează altul.

Mai multe mesaje se concentrează asupra insistenței lui Trump de a folosi termenul „virus chinezesc”. Unul dintre ele folosește ocazia pentru a elogia rolul medicinei tradiționale chineze de-a lungul timpului.

După ce The Telegraph a cerut Facebook explicații pentru toleranța cu care a tratat aceste mesaje, platforma a recunoscut că nu a remarcat anumite reclame, care ar fi trebuit să fie clasificate ca politice și că a corijat această eroare.

Alte mesaje ar fi fost sesizate deja de mecanismele Facebook.

Totuși o purtătoare de cuvânt a rețelei a declarat că nu consideră multe dintre mesajele reclamate de Telegraph ca fiind politice în țările în care au fost difuzate – în special din cauză că acestea nu au o legislație care să impună o intervenție din partea Facebook.

Invazia de mesaje face parte dintr-o campanie de propagandă planetară a Beijingului, coordonată pe Facebook, Instagram, Twitter și media tradiționale, cu scopul de a prezenta China ca un lider global în lupta împotriva COVID-19 și să spele acuzațiile care i se aduc, anume că a agravat pandemia prin încercarea de a acoperi existența ei și apoi prin falsificarea statisticilor privind numărul de persoane infectate și de morți.

Mesajele publicitare, care sunt difuzate în toată lumea, merg de la povești pozitive despre eforturile Chinei împotriva coronavirusului până la atacuri tăioase la adresa unor politicieni americani.

Ele citează adesea experți și surse de presă occidentale, pentru a-și spori credibilitatea.