Se caută candidatul pentru Cotroceni. PSD a intrat în campania „Steaua fără nume” cu Eugen Teodorovici pe afiș

Se caută candidatul pentru Cotroceni. PSD a intrat în campania „Steaua fără nume” cu Eugen Teodorovici pe afiș

Urmează o săptămână decisivă pentru PSD pentru că sâmbătă, 29 iunie, la congresul extraordinar, se aleg cei trei lideri care vor conduce partidul și vor pregăti candidatul formațiunii la președinție. Președintele interimar, Viorica Dăncilă, i-a consemnat pe toți greii social-democrați în Capitală. Deși în toate declarațiile publice ea îi îndeamnă pe colegi și colege să se înscrie în competiție, Dăncilă și-a format deja echipa cu care va merge mai departe, după ce va fi aleasă președinte al PSD.

Este vorba despre Mihai Fifor, președintele Consiliului Național, care de când acest for a fost reactivat și el pus președinte, este nedezlipit de Viorica Dăncilă. Și la propriu și la figurat. La declarații stă în stânga ei, suficient de aproape cât să-i șoptească să-și încheie declarația sau să-i schimbe sensul. La întâlnirea de la Neptun, s-au stabilit și favoriții pentru cele trei funcții care fac obiectul congresului extraordinar: Viorica Dăncilă, președinte, Daniel Suciu, președinte executiv și Marius Dunca, secretar general. Pentru ultimele două funcții, mai sunt pretendenți, însă doar o rebeliune generală poate demola ceea ce s-a bătut deja în cuie.

Scos din cutie și din joben

Ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, a devenit în ultima perioadă, nu doar foarte viu, ci și foarte jovial. A stat ore întregi la taclale cu jurnaliștii, s-a autoproclamat un Corado Cattani, a dat buzna în studiourile televiziunilor. Când era întrebat de candidatura la Cotroceni, zâmbea cu toată carisma, dar nega feciorelnic că ar fi interesat de cea mai importantă funcție în stat. Se erija în luptător cu armatele de evazioniști, cu instituțiile statului, cu asistații social; se lupta, în general, cu toată lumea, dar părea mai puțin dispus să-l înfrunte pe Klaus Iohannis, pe atunci singurul care anunțase că mai vrea un mandat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Toate partidele stau cu ochii pe PSD, care ar trebui, teoretic, să dea rivalul lui Iohannis. Chiar dacă de la Ion Iliescu nimeni din PSD nu a reușit să-l învingă, în turul doi, pe celălalt candidat.

 

Stăpânul banilor și convingerile lui

Ieri, revenit de la Neptun, Eugen Teodorovici a anunțat public ce deja anunțase la reuniunea de la mare: că vrea să intre în cursa pentru Cotroceni, că are convingeri și soluții. Țacpac, Teodorovici se vede și singurul liant în societatea dezbinată. „Da, mi-am exprimat deschiderea pentru a participa la competiția internă în PSD pentru desemnarea celui mai potrivit candidat la alegerile prezidențiale. Da, m-am gândit că a sosit momentul să aducem cu adevărat unitate într-o societate dezbinată și mai mult echilibru într-o civilizație care ezită uneori să-și manifeste credința în valorile moștenite, de teamă a nu fi catalogată drept neevoluată și nevizionară. Da, pentru că m-am hotărât să arăt că sunt soluții la problemele cu care ne confruntăm și că este de datoria noastră, a politicienilor în primul rând, să trecem de la vorbe la fapte”, a explicat politicianul motivele care stau la baza deciziei lui.

Teodorovici susține subtil că este soluția intermediară între un președinte care doar a vorbit (Băsescu) și unul care doar tace (Iohannis). „Vreau să arăt că un președinte poate să facă, nu doar să vorbească sau doar să tacă. Da, pentru că nu este doar despre a candida sau nu, despre a câștiga sau nu o competiție, ci este despre a face ceva pentru România și pentru destinul poporului căruia îi aparțin, așa cum am făcut mereu. Este despre un popor care trebuie să-și recâștige credința, speranța și valorile care l-au consacrat de-a lungul istoriei sale milenare. Dar și despre aceia care își asumă și victoria, și înfrângerea, care au dovedit că se poate face chiar acolo unde, cei care critică, au arătat că doar vorbesc și pentru care România este viitorul asumat și nu doar țara pe care o reprezintă la un moment dat. Da, pentru că am și eu o convingere... Convingerea că România va continua să crească în Europa și în lume, cu mai multă speranță, încredere și respect”, a mai afirmat Teodorovici.

Înainte de a fi măsurat în partid, Teodorovici se măsoară pe Facebook, unde și-a postat și un afiș electoral. Internauții l-au taxat dur pe ministru și i-au amintit de toate declarațiile făcute de-a lungul timpul.

 

Vanitatea, păcatul favorit

PNL este, deocamdată, singura formațiune care îl susține pe Klaus Iohannis, dacă acesta va candida. De asemenea, și fostul președinte, Traian Băsescu, merge tot pe mâna actualului șef al statului.

Liderul partidului, Ludovic Orban, a dat recent o declarație care poate fi interpretată pe fondul informațiilor vehiculate, că președintele este favorit pentru preluarea șefiei Consiliului European în locul polonezului Donald Tusk. „Faptul că se vorbește despre posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să poată să ocupe o poziție atât de importantă cum este presedinția Consiliului European arată prestigiul de care se bucură, încrederea de care se bucură. Normal că îmi doresc ca președintele Klaus Iohannis să fie candidatul nostru la Președinția României, dar pentru România prezența sa la conducerea Consiliului European ar oferi foarte multe oportunități și ar ajuta România din această poziție”, a spus liderul liberal.

 Intenția lui Eugen Teodorovici de a candida la prezidențiale a fost parată virulent de cel mai aprig adversar al său, liberalul Florin Cîțu. „Vanity, my favorite sin! Băiatul cu ordonanța 114 care omoară economia în fiecare zi, animalul de companie al Vioricăi și argat al infractorului Vâlcov, vrea să candideze pentru Cotroceni. Specialistul ăla care nu are bani de pensii și salarii în buget, dar care se împrumută de la o banca privată ca să cumpere statul o altă bancă privată, se vede președinte. O să fie interesant. Mai ales că acum două zile am avut o întâlnire cu trezorierul băncii controlate de Moscova. Orlando, ieși tu cu informațiile sau ies eu?”, l-a somat senatorul Florin Cîțu.

 

Aspiranți și outsideri

Dacă Viorica Dăncilă agreează ideea cu Teodorovici prezidențiabil, lideri cu greutate și influență din partid pariază pe alt nume. Senatorul Șerban Nicolae a anunțat în CEx-ul din 13 iunie că și el vrea să intre în competiție. Marian Oprișan garantează pentru el. „Eu cred că Şerban este un lider al PSD care are experienţa necesară, este matur, este un bărbat puternic şi nu este singurul, probabil că mai mulţi vor intra în cursa prezidenţială”, spunea atunci Oprișan.

Liviu Pleșoianu, rebelul partidului, a anunțat că și el ar fi interesat de Palatul Cotroceni, dar nu numai. „Să vină congresul, să vină apoi alegerile prezidențiale! Voi participa la ambele... Voi participa pentru toți oamenii care au crezut și cred în reașezarea României în propriul destin, pentru toți oamenii care consideră că avem ceva de spus lumii celei mari și că menirea noastră nu e aceea de a fi o colonie umilă, pentru toți oamenii care nu vor ca politicienii să fie roboței teleghidați ai Sistemului. Să vină congresul, să vină alegerile prezidențiale!”, a anunțat Pleșoianu.

Rețeta Zelinski cu Călinescu a eșuat

Viorica Dăncilă nu taie elanul nimănui și spune că toți cei care vor să intre în competiția internă vor fi evaluați: „Fiecare coleg își va exprima dorința, vom face sondaje și cel mai bine plasat în sondaje și care va avea votul. Sigur, dacă vrea și Liviu Pleșoianu. Fiecare coleg care va dori o candidatură, va fi inclus în sondaj”.

Alți lideri social-democrați, printre care și Paul Stănescu, merg pe ideea că PSD ar putea câștiga cu un om din afara partidului. S-a și făcut o încercare cu Florin Călinescu. Potrivit unor surse politice din PSD, varianta cu Călinescu-candidat a fost una foarte serioasă, chiar dacă în urma discuțiilor actorul a negat că discuția ar fi avut loc.

Aceleași surse spun că variantele vehiculate nu sunt altceva decât testări și că, la această oră, PSD pare un avion în derivă în care pasagerii se bat pe scaunele de la geam. „Să redresăm avionul, să-l aducem la sol și apoi vedem dacă mai putem zbura sau ne urcăm pe un aeroplan”, a explicat sursa citată.