Editura Evenimentul si Capital

Cosma IESE LA ATAC cu o NOUĂ ÎNREGISTRARE de la DNA Ploiești! Cum dicta Lucian Onea declarația INVENTATĂ împotriva lui Daniel Savu

Autor: | | 2 Comentarii | 1204 Vizualizari

Vlad Cosma a prezentat, miercuri seara, o nouă înregistrare cu ilegalitățile care se făceau în sediul DNA Ploiești.

În înregistrarea făcută publică de Vlad Cosma, la Antena 3, procurorul Lucian Onea dictează declarația inventată împotriva lui Daniel Savu, după ce acesta ar fi declarat că DNA Ploiești face abuzuri.

„Am să prezint o nouă înregistrare care vine în completarea episodului în care Mircea Negulescu, zis Portocală și Onea Lucian, zis Lucică încercau să facă un dosar fals de șantaj împotriva lui Daniel Savu, membru la acea vreme în comisia de control a SRI”

În biroul său, Lucian Onea a compus și a dictat către grefiera sa declarația pe care, în final a cerut să fie semnată de Vlad Cosma.

„Am fost dus în biroul lui Onea, unde acesta a compus și a dictat ceea ce eu trebuia sa știu, să văd și să cunosc. Onea și-a făcut singur declarația pe care la final m-a pus să o semnez”, a spus Vlad Cosma.

De asemenea, fostul deputat a mai prezentat și două documente semnate de Lucian Onea prin care demonstrează că șeful DNA Ploiești a încercat să mintă judecătorii de la ÎCCJ.

Unul dintre aceste documente este datat cu 9.11.2017 și trimis către ICCJ. În acest document semnat de Onea se arată că DNA Ploiești nu dispune de dispozitive de înregistrare audio sau video, însă fosta șefă a AEP a fost filmată în timp ce plângea în biroul lui Onea, în 2016.

INREGISTRARE BOMBĂ! Fosta șefă AEP PLÂNGE ÎN HOHOTE în timp ce i se „fabrică” declarația PROPRIEI VINOVĂȚII în sediul DNA Ploiești

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:16 DEZVĂLUIRI din ședința CEx a PSD. Cine îl „ţine în braţe" pe Tudorel Toader 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 16:07 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 14:38 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 14:37 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 14:34 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 14:09 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 12:16 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 VOT în CEx. Majoritate covârşitoare pentru DRAGNEA. Ce se întâmplă cu RĂZVRĂTIȚII din PARTID? BREAKING NEWS 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 16:57 Asta-i mai lipsea lui Dragnea. UN NOU ATAC ÎN TOIUL CEx al PSD de la un nume cu greutate în politică

Articole salvate