Editura Evenimentul si Capital

CAZ COLOSAL DE CORUPȚIE în România. Operațiune sub acoperire ca-n filme. Cine sunt OAMENII LEGII MÂNJIȚI cu banii negri proveniți din contrabanda cu țigări. Breaking news

Autor: | | 4 Comentarii | 27868 Vizualizari

Procurorii DIICOT Maramureș au terminat ancheta în cel mai mare caz de contrabandă cu țigări, aduse ilegal pe teritoriul României, din Ucraina, cu sprijinul mai multor polițiști de frontieră de la Inspectoratul de Poliție de Frontieră Sighet. Avocatul celor acuzați spune că probleme sunt simple ”speculații”. Dosarul a fost trimis la Tribunalul Maramureș.

Pentru a putea ”documenta” întreaga rețea de traficanți, procurorii au folosit aproape un an de zile, un polițist, un angajat al Poliției de Frontieră Sighet, care a fost autorizat să adune probe prin comiterea de infracțiuni. Doar așa, susțin procurorii, au putut fi descoperite probele care au dus spre inculparea celor implicați, cinci civili și un polițist, agentul Adrian Moloca (foto). Față de un alt polițist, Petru Macovei procurorii au decis sa continue urmărirea penală. În prima fază, agentul sub acoperire, a cărui nume nu îl vom publica, s-a denunțat că asupra lui sunt făcute presuni din partea unui alt agent de poliție de la ITPF Sighetu Marmației, Adrian Nicolae Moloca, pentru a divulga informații cu expunerea în teren a patrulelor poliției de frontieră. Modul de acțiune era simplu: polițistul comunica zona cu stâlpii de frontieră, care nu erau păziți de oamenii legeii, iar prin locul indicat, se realiza transportul ilegal de țigări. Pentru aceste informații, traficanții plăteau 50 de euro pe baxul cu țigări, în concret câte 500 de euro pentru fiecare transport. Având autorizația unui judecător de la Tribunalul Maramureș, agentul autorizat a făcut zeci de ore de interceptări ale unor discuții, care s-au constituit în probe, toți banii primiți ca mită pentru serviciile făcute traficanților fiind depuși la DIICOT Maramureș. Trei ”semafoare” pe verde Traficanții care au fost trimiși în judecată fac parte din familia Grec, din localitatea Borșa, județul Maramureș. Astfel, Ionel, Daniel, Dumitru și Victor Grec au fost trimiși în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă în formă calificată. În cazul primilor doi, procurorii DIICOT au plusat și cu infracțiunile de dare de mită și instigare în formă continuată de acces a unor persoane la unele informații nedestinate publicității. Pe lângă aceste persoane, procurorii DIICOT l-au mai trimis în judecată și pe agentul Adrian Moloca de la ITPF Sighet. Acesta era un ”semafor”, adică un polițist care contra banilor accepta să furnizeze informații traficanților. În cazul acestei rețele, procurorii DIICOTZ susțin că existau trei ”semafoare”, care, toate trei trebuiau să indice verde, altfel, acțiunea de contrabandă nu avea loc. ”Eram disperat după bani” Adrian Moloca a declarat la DIICOT, după ce a fost prins, că era disperat după bani și că de aceea a acceptat să lucreze pentru traficanții de țigări. ”Probabil oamenii lor treceau frontiera și le aduceau într-o zonă accesibilă auto. Asta se întâmpla vara, iarna le transportă cu snowmobilele, mi-a spus că pe ele nu poate pune mai mult de 3-4 baxuri și atunci poate trece cam zece baxuri pe zi. Eu eram conștient că ei duc mult mai mult decât ne spun, dar eram disperat după bani. Așa am ajuns la suma de 500 de euro pe care trebuia să ne-o dea pe transport”. Pentru a vorbi în siguranță, polițistul a primit un telefon myphone, cu ajutorul căruia transmitea informațiile, mai spun procurorii. De exemplu, Moloca a explicat cum a făcut în cursul lunii iulie 2017, când a avut loc o acțiune de contrabandă. ”Eu eram la sediu nostru, după ora 20.30 am primit un mesaj care mă întreba dacă e ok pe zona, cred că SF (n.n. –stalp de frontieră) 551. Eu am înțeles că pe telefon era Grec Daniel, care dorea să efectueze o acțiune de contrabandă în respectiva zonă. Fiind la sediu, eu am coborât la registrul auto și am observat că nu era nicio mașină de teren ieșită înspre vreo zonă, fapt care m-a făcut să cred că dacă ar ieși atunci o mașină, i-ar trebui o perioadă bună să ajungă în zona vizată de Grec Daniel. I-am comunicat este liber pentru acea zonă. Apoi târziu în noapte am primit un mesaj pe același număr că totul a fost ok”. Alți polițiști implicați În rechizitoriu, procurorii discută și de alte cazuri de polițiști implicați în activitatea de furnizarea de informații. De exemplu, agentul denunțător a relatat că în data de 28 iunie 2017, a fost abordat de un coleg, un anume ”Ioan Iuga și i-a solicitat să-și încalce atribuțiile de serviciu în sensul de a-i spune dacă în următoarele schimburi este supravegheată sau nu, zona cuprinsă între stâlpii de frontieră 543-551, promițându-i în schimb sume de bani, fără a preciza cuantumul acestora și fără a preciza motivul. În data de 30 iunie 2017, la intrarea în serviciu, la ora 5.00, agentul denunțător, a fost abordat din nou de Iuga Ioan care l-a întrebat dacă poate să-i furnizeze informații în legătură cu dispunerea în teren a dispozitivelor de supraveghere în acea zi. Iuga Ioan a spus că pot să-i fie trimise informațiile cu intervalul orar în care zona respectivă este nesupravegheată prin SMS pe un alt numpr de telefon dect cel personal, pe care Iuga Ioan nu-l cunoștea introdus într-un telefon mobil marka Nokia. Iuga s-a pensionat în data de 1 iulie 2017”, se arată în rechizitoriu. Un alt polițist, față de care se continuă urmărirea penală este Petru Macovei. În actul de trimitere în judecată se arată că în data de 8 martie 2018, ”un alt polițist Petru Macovei a sprijinit activitatea de contrabandă , aflat în tura de serviciu, a verificat planul de acțiune și i-a comunicat lui Grec Ione că zona aflată în imediata apropiere a frontiere de stat, la limita cu SPF Vișeu de Sus, este liberă pentru o perioadă de timp și poate introduce ilegal țigări în România”. Pentru succesul ”misiunii”, Macovei ar fi primit 500 de euro. La dosar procurorii se bazează pe un schimb de SMS între polițist și traficant: SMS agent Macovei, ora 12.39.06: ”Treaba e ok, dă-te la lucru și nu mai sta pe gânduri”. SMS agent Macovei, ora 13.18.50: ”Vezi că nu mai am semnal, ajung la pensiune mai târziu. Treaba e sută la sută, dăi bătaie fără grijă”.

Condabandă eșuată Agentul Moloca nu a fost considerat sută la sută sigur de către traficanți, din cauza unui transport de peste 20.000 de pachete de țigări care a ”căzut”, pe frontieră. Traficanții nu știu sigur cine a dat informația, drept urmare l-au bănuit pe Moloca.. La un moment dat, polițistul îi spune colegului său, adică chiar agentului colaborator al DIICOT, că traficanții nu mai au incredere în el și că l-au dezbrăcat la pielea goală pentru a vedea dacă are sau nu tehnică, asupra lui. Tot atunci, Moloca i-a spus polițistului sub acoperire că a pierdut și el o sumă mare de bani și că era și el implicat în acțiunea de contrabandă. ”Astea erau pregătite, 20 pentru mine ... eu am pierdut în jur de ... 300 de milioane erau banii mei pentru marfă și 100 de milioane ... erau 400 de milioane ...” Agent colaborator: Și apoi, bă, la p...a goală ai fost? Moloca: Sigur. Agent Colaborator: Du-te dracului, bă! Moloca: Mi-o fost rușine. Agent colaborator: Ca p...a ai fost. Ți-o fost rușine? Moloca: Nu, de ce? Du-te mă în p..a mea! Am zis. Agent colaborator: Du-te mă, că eu nu mă dezbrăcam până-i p..a, mă! Moloca: Na, mă! Am zis: poftim! Ce spune apărarea Celebrul avocat clujean, Anatol Pânzaru, care îi apără pe frații Grec, susține că toate acuzațiile se vor ”topi” atunci când dosarul va ajunge la fond. ”Se vorbește despre trafic de țigări dar nu există un flagrant. Nu există o probă care să arate că unul dintre frații Grec a fost găsit cu țigări asupra lui. În dosar sunt adunate probe indirecte dar niciuna directă, care să arate ferm că cei pe care îi reprezint au făcut trafic cu țigări. De exemplu, domnii procurori vorbesc că cei pe care îi reprezint au fost localizați în apropierea frontierei. Dar ei acolo au o proprietate și acolo exploatează legal, lemne. Și atunci cum să nu fie în zonă. Dar această probă este prezentată că ei, fără dubiu, fac trafic cu țigări”. Avocatul Pânzaru a mai spus că la percheziții nu au fost descoperite cantități mari de țigări deși dacă făceau trafic, marfa trebuia să existe.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:25 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 23:00 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 22:20 DRAGNEA: „Nu mă mai INTERESEAZĂ amnistia și grațierea” 21:46 DECLARAȚII în PSD: Dăncilă: „vom STABILI daca vor fi și REMANIERI” 21:05 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA :„ S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 20:49 CEx al PSD. BOMBĂ DE ULTIMĂ ORĂ! Strategul Dragnea a rezolvat o mare problemă. MESAJUL ESTE CLAR. Breaking news 20:25 O FEMEIE CU GREUTATE în PSD a spus tot ce ştie despre RĂZBOIUL DIN PARTID: „Aseară ne-am întâlnit mai mulţi...” News alert 19:21 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 18:17 VOT în CEx. Majoritate covârşitoare pentru DRAGNEA. Ce se întâmplă cu RĂZVRĂTIȚII din PARTID? BREAKING NEWS 18:01 ALERTĂ în PSD. Se cere REMANIEREA unui important MINISTRU din GUVERNUL DĂNCILĂ. 17:32 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 17:11 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 16:06 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 15:51 ȘTIRE-BOMBĂ! Dăncilă a declarat din ce TABĂRĂ face PARTE. ANUNȚ de ULTIM MOMENT 15:33 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 14:04 CEx încinge spiritele. SCANDAL de ultimă oră în PSD. „Președintele a fugit cu CHEIA să nu facă ședință!” 13:58 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 12:34 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 11:32 Liderul PSD TULCEA, Horia Teodorescu, MANDAT ÎN ALB din partea filialei: “Voi decide în CEX cum voi vota”

Articole salvate