Corupție la nivel înalt în Slovacia. Guvernatorul Băncii Naționale, acuzat de luare de mită

Corupție la nivel înalt în Slovacia. Guvernatorul Băncii Naționale, acuzat de luare de mită Alegerile din Slovacia - se va amesteca Rusia? Avertisment UE / Sursa: Arhiva EVZ

Guvernatorul Băncii Naţionale a Slovaciei, Peter Kazimir, care este și membru al consiliului de administraţie al Băncii Centrale Europene, a fost pus sub acuzare pentru corupție. El a respins, însă, marţi acuzaţiile aduse de Parchetul slovac împotriva sa.

„Nu am cunoştinţă să fi încălcat legea", a scris Peter Kazimir într-un comunicat trimis prin e-mail, adăugând că nu se simte „vinovat de nicio infracţiune".

Citând mai multe surse anonime, presa locală susţine că Peter Kazimir, care a fost vicepremier şi ministru de finanţe, a fost inculpat pentru de corupţie. Procurorii nu au confirmat deocamdată nicio acuzaţie împotriva sa.

Avocatul său, Ondrej Mularcik, a declarat pentru agenţia de presă slovacă TASR că Peter Kazimir urma să depună o plângere împotriva acuzaţiei de corupţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit presei slovace, aceasta este legată de mărturia fostului director al administraţiei fiscale, Frantisek Imrecze. Site-ul de informaţii Aktuality.sk susţine că Peter Kazimir a jucat rolul de intermediar în această afacere, făcând să-i parvină suma de 50.000 de euro lui Imrecze.

Acesta din urmă a fost inculpat de corupţie anul trecut şi cooperează cu poliţia în prezent, informează Agerpres.

Corupția la nivel înalt din Slovacia

Corupţia la nivel înalt - judecători, înalţi responsabili ai poliţiei, funcţionari şi oameni de afaceri influenţi - afectează viaţa publică în Slovacia, o fostă ţară comunistă de 5,4 milioane de locuitori care a intrat în Uniunea Europeană în 2004, înainte de a deveni membru al zonei euro în anul 2009.

Peter Kazimir este până acum fostul oficial cu cel mai înalt rang care a fost acuzat că a comis o infracţiune în perioada fostului prim-ministru Robert Fico, al cărui partid populist de stânga Smer-SD a fost alungat de la putere la alegerile legislative din 2020.

OLaNO, un partid care s-a angajat să lupte împotriva corupţiei din viaţa publică, a câştigat aceste alegeri.

De la instalarea OLaNO la putere în martie 2020, zeci de înalţi responsabili oficiali au fost acuzaţi de corupţie, reaminteşte AFP.

Slovacia, o ţară central-europeană cu 5,5 milioane de oameni şi membră a Uniunii Europene, trece printr-o serie de investigaţii privind corupţia în rândul oficialilor publici de când alegătorii au ales actualul guvern în martie 2020, pe fondul furiei provocate de asasinarea unui jurnalist care a investigat corupţia la nivel înalt.