Fostul preşedinte al Mexicului, Enrique Pena Nieto, ar fi luat, în anul 2012, o mită de 100 de milioane de euro de la un lord al drogurilor.
Enrique Pena Nieto, fostul președinte al Mexicului, ar fi luat de la Joaquin „El Chapo” Guzman, liderul cartelului Sinaloa, unul dintre cele mai puternice din Mexic, o mită de peste 100 de milioane de euro, relatează Reuters.
Afirmaţiile au fost făcute de un fost asociat al lui „El Chapo”, care s-a descris pe însuşi drept „mâna dreaptă” a acestuia. În plus, el a mai declarat că ar fi informat autorităţile cu privire la acest aspect încă din anul 2016, atunci când Enrique Pena Nieto încă era preşedinte.
Potrivit mărturiei traficantului, mita ar fi fost dată cu aproximativ două luni înainte ca Enrique Pena Nieto să-şi înceapă mandatul de preşedinte.
Fostul lider al Mexicului nu a făcut niciun comentariu cu privire la acuzaţii, însă fostul său şef de cabinet a declarat că: „Declaraţiile traficantului de droguri columbian din New York sunt false, defăimătoare şi absurde”.
Tot el a precizat că Enrique Pena Nieto a fost cel care l-a „localizat, reţinut şi extrădat” pe „El Chapo” de la bun început.