Corpul de control al primului ministru trimite cazul Romaero la parchet

Corpul de control al primului ministru trimite cazul Romaero la parchet Un milionar român, despăgubit cu 16 milioane de euro. Scandalul a luat sfârșit. Sursa foto EVZ

Probleme grave au fost descoperite de Corpul de control al prim-ministrului la Romaero, în urma verificărilor recent încheiate și care s-au soldat cu înaintarea raportului către unitatea de parchet competentă, pentru a fi demarată o anchetă.

Controlul a vizat activitatea societății Romaero în ultimii aproape patru ani, respectiv perioada 1 ianuarie 2016 - 7 mai 2019.  S-au verificat modul de respectare a prevederilor legale privind organizarea și funcționarea societății, modul de constituire și realizare a veniturilor, precum și modul de angajare și efectuare a cheltuielilor.

De asemenea, s-a verificat respectarea prevederilor legale din domeniul resurselor umane și salarizare, a celor cu privire la încheierea și derularea contractelor, precum și modul de administrare a patrimoniului societății.

Una dintre principalele constatări ale actului de control a evidenţiat încălcarea OUG 109 / 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, prin faptul că, până în luna septembrie 2019, nu a fost finalizată procedura de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie (CA).

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, în perioada 4 iunie 2016 - 18 februarie 2019, Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Romaero nu a aprobat şi încheiat contracte de mandat cu administratorii numiţi în CA, fiind încălcate dispoziţiile legale incidente.

În perioada 2017 - 2018, ca urmare a angajărilor efectuate, numărul posturilor ocupate la nivelul societăţii a crescut de la 719 existente la 31 decembrie 2016, la 859 posturi ocupate la 30 noiembrie 2018, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, au încetat activitatea 224 de salariaţi (117 în anul 2017 şi 107 în anul 2018).

Ponderea personalului direct productiv la nivel de societate a scăzut de la 59% la data de 31 decembrie 2016, la 56% la data de 31 decembrie 2018, în contextul în care ponderea personalului TESA a crescut de la 25% la data de 31 decembrie 2016 la 29% la data de 31 decembrie 2018.

Cheltuielile salariale aferente fluctuaţiei de personal din perioada 2017 - 2018 sunt în sumă totală de 11.000.688 lei, în contextul în care, în anul 2016, ca urmare a disponibilizărilor şi a balanţei forţei de muncă, a fost realizată o economie totală de 5.980.159,40 lei, se mai arată în raport.

”Au fost constatate şi alte aspecte care ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni, motiv pentru care actul de control a fost înaintat unităţii de parchet competentă”, se precizează în actul de control.

Raportul de control a fost finalizat în data de 20 februarie 2020 şi transmis şi către: prim-ministru (spre informare), Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (spre analiză şi valorificare), Romaero (spre analiză şi valorificare), Ministerul Finanţelor publice (spre analiză) şi Curţii de Conturi a României (spre informare).

Sursa: Agerpres