Coronavirusul produce panică între oameni. A murit pe stradă și nimeni nu l-a ajutat

Este un caz care ne arată cât de înfricoşată este populaţia Chinei din pricina coronaviruslui mortal. Avea mască, aşa cum au toţi la Wuhan, epicentrul epidemiei care terorizează globul, când s-a simţit brusc rău în drum spre casă.

Din păcate nimeni nu s-a apropiat când săracul bărbat a căzut la pământ fiind cuprins de convulsii. Făcuse stop cardiac. Întins în plină stradă, fără suflare oamenii trec pe lângă el pe jos sau cu bicicleta. Nimeni nu se aventurează să-l atingă sau să-l întrebe dacă are nevoie de ajutor. Este spaima de „demon”, aşa cum l-a numit preşedintele chinez Xi Jinping, ştergând orice urmă de umanism în acest oraş  îngenuncheat de epidemie. În ajutorul bărbatului căzut, deja mort, au sosit medicii îmbrăcaţi în salopete anti-contagiere.

Corpul a fost acoperit cu o pânză şi dus nu se ştie unde. Înaintea intervenţiei, au trecut circa 15 ambulanţe dar niciuna n-a oprit pentru a-i da primul ajutor. Toţi sunt convinşi că moartea acestuia a fost provocată de virus. „E teribil”, comentează o femeie care, după cum se citeşte în cotidianul britanic The Guradian, a asistat la scenă. Şi ea, ca şi alţii şi-a imaginat că a fost vorba de coronavirusul care i-a provocat decesul.

Strada a fost dezinfectată de către personalul sanitar care a intervenit pentru a transporta cadavrul. Până acum sunt 213 victime ale coronavirusului. Numai în Wuhan sunt 159 de morţi. Tocmai în acest oraş de 11 milioane de locuitori a început să se răspândească virusul printre oameni, poate adus de animalele vândute în pieţele din oraş. Până la declanşarea epidemiei, oraşul a fost blindat pentru a încerca să stopeze împrăştierea infecţiei. Cetăţenii străini prezenţi au fost evacuaţi în majoritate.

Epidemia, însă, n-a fost deloc învinsă deocamdată

Potrivit ultimelor date oficiale, în provincia Hubei numărul pacienţilor care nu supravieţuiesc virusului ucigaş depăşeşte pe cel al perosanelor care sunt externate.  Au fost 20 de pacienţi externaţi cu vârste între 15 şi 16 ani, în stare de sănătate deplină. Joi, însă, pe teritoriul provinciei au murit 42 de oameni. De la începutul epidemiei, potrivit datelor oficiale difuzate de autorităţile din Hubei, s-au înregistrat 5.806 cazuri. Mai mult de 1.000 dintre aceştia sunt încă în stare critică.