Coronavirus. Răspunsul așteptat de milioane de părinți: Când vor fi vaccinați copiii

Coronavirus. Răspunsul așteptat de milioane de părinți: Când vor fi vaccinați copiii

Când vor fi vaccinați copiii? Imunologul Anthony Fauci, consilier pe probleme de pandemie al Casei Albe, a oferit răspunsul la această întrebare. Cel puțin pentru SUA.

Când vor fi vaccinați copiii. Cei din Statele Unite ale Americii, cu vârsta sub 12 ani, vor fi „foarte probabil” vaccinaţi la începutul anului 2022, spune consilierului Casei Albe, imunologul Anthony Fauci.

Vaccinarea copiilor este un subiect fundamental în Statele Unite, deoarece ar fi o soluţie pentru milioane de părinţi ai căror copii urmează cursuri la distanţă, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Când vor fi vaccinați copiii și de ce e foarte important

Sunt situaţii sunt foarte diverse, în SUA, în funcţie de fiecare stat, dar şi de natura şcolilor (publice, private, religioase). În plus, există tensiuni între autorităţi şi profesori cu privire la redeschiderea unităţilor de învăţământ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru moment, niciunul dintre cele trei vaccinuri autorizate în Statele Unite (Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson) nu poate fi administrat copiilor sub vârsta de 16 ani.

Însă dr. Anthony Fauci a declarat, la NBC, că unele companii au început deja studii pentru a reduce „treptat” această vârstă.

Cu ce vor fi vaccinați copiii

Pe baza progresului înregistrat de aceste studii, imunologul american estimează că minorii cei cu vârsta sub 12 ani vor fi vaccinaţi cel mai devreme la sfârşitul anului. Dar „cel mai probabil, în primul trimestru al anului 2022.

„Liceenii, în schimb, ar trebui să poată fi vaccinaţi încă din această toamnă”, a adăugat dr. Anthony Fauci.

Potrivit medicilor, copiii nu sunt mai sensibili la infecția cu noul coronavirus (COVID-19), comparativ cu populația generală. Dimpotrivă, foarte puține cazuri grave au fost înregistrate în rândul minorilor.

Potrivit studiilor disponibile până acum, procentul copiilor infectați cu noul coronavirus este mult mai mic comparativ cu adulții, iar riscurile de a dezvolta simptome severe sau complicații ale bolii,  deși există, sunt mult mai reduse.

Cu toate acestea, se pare că, deși asimptomatici, copiii pot să transmită virusul.

COVID-19. Marea Britanie trece de 20 de milioane de persoane vaccinate

Ce poate grăbi finalul pandemiei de coronavirus? Un medic român are răspunsul