Coronavirus. Raed Arafat ne temperează optimismul. Nu scăpăm așa de ușor, se pare

Coronavirus. Raed Arafat ne temperează optimismul. Nu scăpăm așa de ușor, se pare

Controversata temă, dacă coronavirusul este influiențat de încălzirea vremii, a fost dezbătută marți seara de Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, în emisiunea Sinteza Zilei.

„Dacă se va comporta ca și virusul gripei obișnuite, sezoniere, înseamnă că atunci când o să ajungem la 20 și ceva de grade, când intrăm deja în primăvară - vară, o să înceapă să scadă.

Dacă se va comporta ca alte forme de infecții s-ar putea să continue poate la un nivel mai scăzut. Nu putem să spunem 100% că se va întrerupe sau nu.

Nici nu putem să facem acest lucru, pentru că asta ar însemna să stăm liniștiți că peste o lună se încălzește. Nu! Trebuie să continuăm pregătirea, trebuie să continuăm măsurile pe care le luăm, trebuie să luăm foarte în serios această situație.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și da, optimismul spune că poate se va comporta ca virusul gripal sezonier și o să se oprească la un moment dat când se încălzește vremea. Dar asta poate să însemne că în toamnă-iarnă poate să revină.

Și aici revenim la partea cu vaccinurile. Vaccinarea gripală sezonieră este foarte importantă și la momentul în care va apărea un vaccin pentru acest virus, Covid-19, trebuie ca toată lumea care are acces - și statele vor face tot posibilul ca cetățenii să aibă acces - să se vaccineze", a spus Raed Arafat, la Antena3.