Corneliu Turianu, fost senator în legislatura 1996-2000 din partea PNŢCD, a scris pe blogul său despre subiectul politic al momentului: suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Turianu, care este şi jurist, a readus în discuţie acuzaţiile la adresa şefului statului şi oferă argumente din documente legislative care se arată "încălcarea ordinii constituţionale". "Constat că propunerea prin care se cere suspendarea din funcţie a Preşedintelui României pentru săvârşirea unor fapte grave prin care ar fi încălcat prevederile Constituţiei în ideea că numai astfel va fi «restabilită» pretins încălcata ordine constituţională păcătuieşte ea însăşi prin încălcarea gravă a acestei ordini. Printre "faptele grave" este imputată "încălcarea gravă şi repetată a independenţei justiţiei", prin declaraţii făcute în contextul conflictului pe tema rolului CSM în reforma justiţiei. Reamintesc că în Avizul Consultativ nr. 1 din 5 aprilie 2007, Curtea Constituţională a rămas unor acuze similare la adresa Preşedintelui, arătând că acesta are, conform Constituţiei, un rol activ, şi nu protocolar sau simbolic în viaţa politică", scria, aseară, Turianu, pe blogul său. Fostul senator reaminteşte despre o situaţie politică de acum 15 ani, când preşedintele de la acea vreme Ion Iliescu a fost acuzat că se implică în justiţie. Atunci, CCR a stabilit că "legea ca expresie a voinţei naţionale se impune tuturor, iar încălcarea acestui principiu nu poate conduce decât la grave conflicte sociale, pentru prevenirea cărora Preşedintele României, în temeiul art. 80 din Constituţie, nu poate rămâne pasiv (subl.n.). De aceea, poziţia sa este expresia unei opţiuni politice (subl.n.) privind reglementarea prin lege a problemei (...), astfel încât intră sub incidenţa art. 84 alin. 2 coroborat cu art. 70 din Constituţie privind independenţa opiniilor, care în ce-l priveşte pe preşedinte este aceeaşi cu a parlamentarilor".
Pornind de la acest argument, Avizul Curţii Constituţionale din 1994, Turianu mai scrie: "Păi, cum vine asta, un preşedinte are şi alt preşedinte nu are dreptul la independenţa opiniilor? A căzut cumva în desuetudine Avizul Curţii Constituţionale din 5 iulie 1994?"