Marți, Parlamentul va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Titus Corlățean a declarat, luni, la „Sinteza zilei” că nu există deloc emoții în tabăra PSD-ALDE.
„Am verificat încă o dată cu colegii care sunt responsabili și nu sunt deloc emoții. Aș spune că s-ar putea chiar să fie o ușoară surpriză din alte puncte de vedere, pentru că nu toți din arcul Opozițieivor vor fi prezenți la acest vot, ca să nu vorbesc de unii colegi de la minorități care de asemenea se vor abține de la un eventual vot în favoarea moțiunii.
Nu sunt emoții pe acesta temă, Există foarte multe perdele de fum, dar până la urmă Opoziția încearcă să creeze aceste speranțe. Cert este că atât în grupul parlamentar senatorial PSD, unde lucrurile sunt foarte solide de la bun început, cât și în grupul colegilor deputați PSD nu sunt emoții", a spus Titus Corlățean.
La rândul lui, Mihai Fifor, purtător de cuvânt al PSD, a postat pe rețelele sociale un mesaj prin care critică principalele partide din Opoziţie, PNL şi USR, că ar fi o echipă care se mişcă haotic care nu se pune de acord pe teme majore. De asemenea, acesta a declarat luni, la Antema 3, că nu are emoții privind votul asupra moțiunii.
Vă asigur că nu există probleme. Nu avem emoţii pentru ziua de mâine. Am vorbit de un principiu care spune că atunci când faci parte dintr-o organizaţie, partid politic şi se decide ceva la nivelul acestuia, se votează şi este unanimitate este bine să firesc să mergi pe linia partidului. Nu avem probleme nici în Cameră nici în Senat. S-a discutat cu colegii, aceştia sunt pe poziţii. Decizia pentru mâine este să asigurăm cvorumul de şedinţă, dar noi nu vom vota pentru această moţiune de cenzură”, a declarat Mihai Fifor, la Antena 3.