Social-democrata Corina Creţu, nominalizată pentru postul de comisar european pentru Politică Regională, va fi audiată, astăzi, în Comisiile pentru afaceri europene ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Audierea este programată la ora 14.00. Corina Creţu va deţine portofoliul Politică Regională în viitoarea Comisie Europeană, potrivit anunţului făcut în 10 septembrie 2014 de preşedintele ales al noului Executiv comunitar, Jean-Claude Juncker, care a prezentat într-o conferinţă de presă componenţa Colegiului comisarilor pentru perioada 2014-2019. Corina Crețu a fost aleasă europarlamentar în 2012 și a fost desemnată vicepreședinte al Parlamentului European, din partea grupului europarlamentar Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), al doilea ca mărime din legislativul european.