Este 8.00 dimineața și străzile New York- ului sunt pline. Nu trebuie să te informeze nimeni că are loc un eveniment important, se vede și se simte imediat ce pășești în stradă. Toată lumea se grăbește și, pentru că măsurile de securitate sunt drastice, mare parte din bulevarde au fost închise, iar pe străzi curge o mare de oameni.
Polițiștii sunt cei mai mulți. Din loc în loc, la colțuri de străzi, grupuri de oameni așteaptă să-l vadă pe Papa Francisc în drumul său spre ONU. Muți sunt convinși că Sanctitatea Sa a intrat deja în Palatul de sticlă dar nu se îndură să plece. Trei homosexuali, îmbrăcați strident, își cer drepturile, flutârnd afișe cu mesaje adresate Sanctității Sale. Elicoptere survolează printre zgârie nori, se aud sirenele mașinilor de poliție, iar în fața clădirii ONU sunt mai multe echipaje ale forțelor de ordine, unele călare. Mii de delegați și jurnaliști au luat cu asalt porțile de acces.
Sanctitatea Sa este deja în clădire. Summitul ONU s-a deschis ieri în prezența a peste170 de lideri ai lumii, dar și a Papei Francisc, aflat pentru prima dată la un astfel de eveniment. Are loc primirea oficială, urmată de fotografii. Papa Francis semnează în cartea de onoare, apoi rostește câteva cuvinte. Se aplaudă în sală. Papa le mulțumește americanilor pentru modul în care l-au primit. „Să ne gândim la toți cei care nu au putut să fie azi aici cu noi. E o loterie”, a spus Papa Francisc, stârnind amuzamentul asistenței. „Vă rog să vă rugați pentru mine și să-mi doriți de bine. Să aveți grijă unii de alții. Lumea noastră a devenit din ce în ce mai mult un spaţiu al conflictelor, al urii şi atrocităţilor brutale comise în numele religiei. Lumea noastră se confruntă cu o criză a refugiaţilor de o magnitudine care nu a mai fost de la al II-lea Război Mondial. ONU trebuie să fie nu numai pentru pace ci și în pace, nu numai pentru dreptate, ci și în numele dreptății”, mai spune Papa. Din sală i se fac poze cu telefoanele. În apluze iese pe hol în celebrul său Fiat. Un grup de copii îi cântă. Câțiva dintre cei care au avut șansa să fie acolo reușesc să dea mâna cu el. Apoi, se îndreaptă în sala unde se ține reuniunea oficială. Lideri veniți din toată lumea s-au împărțit în sală în grupuri, se folosec de prilej pentru a schimba câteva cuvinte. Selfie-urile nu lipsesc. „Bravo, Papa!”, se aude din când în când. Sanctitatea Sa este primit cu aplauze și se așează pe un scaun special. În aplauze puternice se ridică să-și țină discursul mult așteptat. El a abordat tematica refugiaţilor, a încălzirii globale şi a sărăciei.
Papa Francis a ajuns joi la New York. De la aeroport s-a oprit la catedrala Saint Patrick, pentru o liturghie de seară în prezența a circa 2.500 de persoane. Papa Francisc a fost primit cu strigăte de bucurie de mii de persoane în timp ce a străbătut Fifth Avenue în papamobil.
Aseară, Suveranul pontif era așteptat, la închiderea ediției, și la memorialul dedicat victimelor atentatelor de la 11 septembrie dar și în Central Park.
CASETA/ Iohannis, întâlnire cu investitorii
La închiderea ediției, Klaus Iohannis avea programate întâlniri cu președintele Adunării Generale a ONU și cu președintele Turkmenistanului. De asemenea, șeful statului urma să participe la un dejun cu reprezentanți ai conducerii unor companii multinaționale americane interesate de investiții în România. Șeful statului s-a întâlnit și ieri cu reprezentanți ai sectorului financiar din SUA, ai unor bănci și fonduri de investiții, cu investitori instituționali prezenți și viitori pe piața de capital din România. La reuniune au fost, potrivit unor surse din Administrația prezidențială, reprezentanţi ai Morgan Stanley, Eliot, Eaton Vance Management, The Carlyle Group, JP Morgan, Prince Street Capital Management, Franklin Templeton dar și alte companii care reprezintă potenţiali investitori.