Coreea de Nord promite că nu declanșează război, dar pregătește o „armată invincibilă”. Ce se întâmplă în spatele ușilor închise?

Coreea de Nord promite că nu declanșează război, dar pregătește o „armată invincibilă”. Ce se întâmplă în spatele ușilor închise?

Coreea de Nord își va construi o „armată invincibilă”, a anunțat liderul Kim Jong-un în cadrul unei expoziții „Autoapărare 2021” din capitala Nordului, Pyongyang, în care a vorbit despre consolidarea militară a sudului. „Armata invincibilă” nu are un alt scop decât cel de autoapărare împotriva politicilor ostile ale Statelor Unite ale Americii (SUA), relatează BBC.

Armata invincibilă a lui Kim Jong-un

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, a precizat că nu dorește să înceapă un război, însă va construi o „armată invincibilă” pentru a se apăra împotriva politicilor SUA. Coreea de Nord nu este interesată să stârnească un conflict nici cu vecinul din sud.

„Nu discutăm despre război cu nimeni, ci mai degrabă pentru a preveni războiul în sine și pentru a crește literalmente descurajarea conflictului în ceea ce privește protecția suveranității naționale, (n.r. vom construi o armată invincibilă)”, a transmis Kim Jong-un.

SUA alimentează tensiunile dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, a mai transmis liderul Kim Jong-un. Președintele Joe Biden a comunicat în repetate rânduri că este dispus să discute cu Coreea de Nord, dar a cerut ca Pyongyangul să renunțe la armele nucleare astfel încât sancțiunile să poată fi relaxate. Până în prezent însă, Coreea de Nord a refuzat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Testarea rachetelor balistice ale Coreei de Nord, ce a avut loc pe data de 15 septembrie, a pus în mișcare autoritățile la nivel internațional. Oficialii poartă discuții cu privire la noi motive de îngrijorare în legătură cu programul nuclear și de rachete al nord-coreenilor. Testarea demarată de Kim Jong-un arată că programul militar continuă să progreseze. De altfel, liderul a precizat că este nevoie de dezvoltarea sa pentru a se putea apăra împotriva unei posibile invazii americane în teritoriu.

Cu ce amenință liderul Coreei de Nord

Unul testele demarate de Kim Jon-un a fost cel al unei rachete de croazieră, despre care presa de stat a precizat, pe 13 septembrie, că ar putea parcurge până la 1.500 km, ceea ce ar putea situa în raza de acțiune o mare parte din Japonia.

În luna ianuarie a acestui an – cu doar câteva zile înainte ca Joe Biden să ocupe funcția de președinte – Coreea de Nord a făcut publică o nouă rachetă balistică, lansată de această dată de pe un submarin la o paradă militară, pe care a numit-o „cea mai puternică armă din lume”. Capacitățile reale ale acestei arme rămân, însă, neclare, deoarece nu se știe dacă a fost testată într-adevăr sau nu.

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, s-a angajat să extindă arsenalul nuclear și potențialul militar al țării, prezentând o listă de arme pe care și le-ar dori să le dețină. Țara a reușit să își dezvolte semnificativ arsenalul, în ciuda faptului că este supusă unor sancțiuni economice.

Cum a ajuns SUA la doar un pas de distrugere

Pe parcursul anului 2017, Coreea de Nord a testat mai multe rachete care demonstrează progresele rapide ale tehnologiei sale militare. Hwasong-12 a fost considerată capabilă să atingă o distanță de 4.500 km, lucru care plasează bazele militare americane de pe insula Guam din Pacific chiar sub ochii coreenilor.

Mai târziu, Hwasong-14 a demonstrat un potențial și mai mare, cu o rază de acțiune de 8.000 km, deși unele studii au sugerat că ar putea ajunge până la 10.000 km, dacă ar fi lansată pe traiectorie maximă. Astfel, Pyongyangul s-ar fi ales cu prima sa rachetă balistică intercontinentală, care poate ținti și New York.

În cele din urmă, Hwasong-15 a fost testată și a atins o altitudine estimată de 4.500 km – de 10 ori mai mare decât cea atinsă de Stația Spațială Internațională. Dacă ar fi fost lansată pe o traiectorie mai convențională, „mai plată”, racheta ar fi putut prezenta o rază maximă de acțiune de aproximativ 13.000 km, întreaga zonă continentală a SUA putând fi atacată.

În luna octombrie a anului 2020, Coreea de Nord a prezentat o nouă rachetă balistică – nu i s-a oferit o denumire și nici nu a fost testată. La fel ca Hwasong-15, este o rachetă cu combustibil lichid în două trepte, dar prezintă o lungime și un diametru mai mari. Ar putea permite amplasarea mai multor focoase. Se crede că ar putea livra un focos nuclear oriunde în SUA, iar dimensiunea sa, prezentată în 2020, i-a surprins chiar și pe analiștii militari experimentați.

În luna ianuarie a anului 2021, Coreea de Nord a dezvăluit o altă armă – un nou tip de rachetă balistică lansată de pe submarin, despre care a declarat că este „cea mai puternică armă din lume”.

Rachete expuse publicului la parada militară din ianuarie 2021

Dezvăluirea noilor rachete pare să fie un mesaj adresat administrației Biden cu privire la creșterea puterii militare a Coreei de Nord, spun experții. În luna martie a acestui an, Coreea de Nord a efectuat o lansare a ceea ce a numit un „proiectil tactic ghidat de tip nou”, despre care se spune că poate transporta o încărcătură de 2,5 tone – este, deci, capabil, în teorie, să transporte un focos nuclear.

Arma nu a fost identificată oficial. Analiștii de la Centrul James Martin pentru studii de neproliferare au declarat pentru Reuters că pare a fi „o variantă îmbunătățită” a unei rachete testate anterior, KN-23. Unii experți au sugerat că racheta ar putea avea caracteristici care să îi permită să manevreze mai ușor armamentul și să fie, totodată, mai greu de detectat.

Testul recent al unei rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune ar putea ridica și mai multe probleme pentru sistemele de apărare, deoarece aceste rachete nu trebuie să urmeze o traiectorie dreaptă și pot fi programate pentru a evita detectarea.

Cu toate acestea, nu este încă clar cum este ghidată și dacă ar putea sau nu să transporte o încărcătură nucleară – deși se crede că liderul Kim Jong-un a reușit să miniaturizeze cu succes un focos nuclear pentru a-l monta pe rachete.

Spre deosebire de rachetele balistice, sancțiunile actuale ale Consiliului de Securitate al ONU nu interzic Coreei de Nord să testeze rachete de croazieră.

Bombele termonucleare

Pe 3 septembrie 2017, Coreea de Nord a efectuat de departe cel mai de amploare test nuclear de până în prezent, la poligonul de testare de la Punggye-ri. Estimările privind puterea explozivă a dispozitivului – sau randamentul – au variat între 100-370 de kilotone. Un randament de 100 de kilotone ar face posibil ca testul să fie de șase ori mai puternic decât bomba lansată asupra Hiroshimei în anul 1945.

Coreea de Nord a susținut că acest test a implicat prima sa armă termonucleară – cea mai puternică formă de explozie nucleară în care o detonare atomică este amplificată de un proces secundar de fuziune pentru a produce o explozie mult mai puternică.

În luna aprilie a anului 2018, Coreea de Nord a anunțat că va suspenda alte teste nucleare, ca urmare a capacitățile sale supuse unor „verificări”. Coreea de Nord a promis, de asemenea, să demonteze situl Punggye-ri și, în luna mai a anului 2018, a aruncat în aer o parte dintre tunelurile sitului, în prezența jurnaliștilor străini, dar nu și a experților internaționali.

Pe măsură ce Kim Jong-un a început să comunice cu administrația președintelui Trump, Pyongyangul a mai anunțat că va distruge toate instalațiile sale de dezvoltare a materialului nuclear.

Donald Trump și Kim Jong-un

Cu toate acestea, discuțiile cu SUA au rămas neconcludente.

În luna august a acestui an, agenția atomică a ONU a raportat că se pare că autoritățile din Coreea de Nord au repornit reactorul Yongbon, despre care se crede că este principala sa sursă de plutoniu de calitate militară.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), care utilizează imagini din satelit pentru a monitoriza Coreea de Nord, deoarece nu are acces în țară, a calificat această evoluție drept „profund îngrijorătoare”.

Milioane de soldați

Coreea de Nord are una dintre cele mai mari armate din lume – cu peste un milion de soldați în servicii militare active și alți 600.000 de soldați aflați în rezervă. O mare parte din echipamentul militar este învechit, dar forțele sale convenționale ar putea totuși să provoace daune masive Coreei de Sud, în caz de război.

Coreea de Nord are, de asemenea, zeci de mii de trupe ale forțelor speciale, care ar putea să se infiltreze în Sud, în cazul unui conflict.

O altă amenințare vine din partea miilor de piese de artilerie și lansatoare de rachete nord-coreene desfășurate de-a lungul graniței, plasând Coreea de Sud, inclusiv capitala Seul, care se află la o distanță de mai puțin de 60 km, în raza de acțiune a lui Kim Jong-un.

În anul 2012, guvernul sud-coreean a estimat că liderul Kim Jong-un ar putea deține între 2.500 și 5.000 de tone de arme chimice – ar putea reprezenta ascunde unul dintre cele mai mari depozite de armament de acest fel din lume.

De-a lungul timpului, specialiștii și-au mai exprimat îngrijorarea cu privire la un program de arme biologice pe care l-ar deține Coreea de Nord, însă despre acesta se cunosc foarte puține detalii. Nu se știe nici măcar cât de dezvoltat ar putea fi.