Copreședintele PNL Alina Gorghiu: Eduard Hellvig are o serioasă activitate publică, corectă și necontroversată

PNL va susține în Parlament nominalizarea lui Eduard Hellvig în poziția de șef al SRI, a afirmat copreședintele PNL Alina Gorghiu.

"Propunerea făcută de Președintele României are menirea de a pune capăt unei situații de interimat la SRI și de a întări autoritatea unei instituții care a fost supusă mai multor atacuri politice în ultima perioadă.  Domnul Eduard Helvig are o  serioasă activitate publică, corectă și necontroversată, iar nominalizarea sa va fi susținută de către PNL în Parlament", se arată într-un comunicat de presă.

Alina Gorghiu a afirmat că ne aflăm în fața unei proceduri normale de desemnare a noului șef al SRI.

"Ne aflăm în fața unei proceduri normale, în care, conform Constituției, Parlamentul este chemat să numească, la propunerea Preşedintelui României, un director de serviciu de informaţii. În spiritul și litera legilor și ale Constituției României, cât și prin natura valorilor pe care le promovează, Partidul Național Liberal consideră că este absolut firesc ca din partea Președintelui României să vină o propunere civilă pentru conducerea Serviciului Român de Informații. Conducerea civilă a serviciilor de informații reprezintă atât o practică a țărilor cu democrații consolidate, cât și un angajament al României ca țară membră NATO", a mai spus Gorghiu.