Copilul violat cu știința mamei, victimă a sistemului. La 4 luni după abuzuri, nu face terapie. Motivul? Mama nu e de acord

Copilul violat cu știința mamei, victimă a sistemului. La 4 luni după abuzuri, nu face terapie. Motivul? Mama nu e de acord

Abia săptămâna viitoare băiețelul violat cu știința mamei va fi luat de lângă aceasta și dat în grija unei persoane cu adevărat responsabile. Tribunalul Timiș a emis în acest sens o ordonanță președințială, cu data de 15 noiembrie, urmând ca ea să fie pusă în executare zilele următoare, după ce, conform legii, va fi emis și documentul de încuviințare.

După cum scriam în ediția de joi a EVZ, un puști de 7 ani din Timișoara a fost violat în repetate rânduri, pe durata a cel puțin doi ani, de Robert Prelipceanu, un tânăr de 21 de ani, care avea calitatea de iubit al mamei copilului.

Despre unul din violuri acesta a și vorbit cu iubita sa, mama băiatului, însă femeia nu a considerat necesar să îl reclame autorităților pe Robert. Cităm în acest sens un pasaj cutremurător din rechizitoriul prin care Robert Prelipceanu a fost trimis în judecată pentru viol:

”Deoarece eram supărat pe S.O., întrucât o prinsesem pe aceasta cu un alt bărbat, într-o zi i-am spus minorului să vină la mine în cameră și să se dezbrace. În timp ce copilul se dezbrăca am început și eu să mă dezbrac. I-am solicitat să mă masturbeze, iar acesta nu a știut cum să facă. În acel moment l-am lovit peste fund, apoi i-am introdus degetul în orificiul anal, ca urmare a acestui fapt copilul a început să strige  după mama lui. I-am spus să se întindă peste picioarele mele, după care am început să îl lovesc cu mâinile și un șlap peste fund. Ulterior, după ce mama lui a venit acasă, copilul a început să plângă. I-a spus mamei ceea ce s-a întâmplat iar eu la rândul meu i-am recunoscut acesteia că ceea ce zicea el este adevărat”

Ne puteți urmări și pe Google News

Totul a ieșit la iveală pe 17 iulie, după ce o femeie care o ajuta pe mamă în îngrijirea copilului, aflând ororile la care era supus micuțul, a sesizat Poliția.

Așa cum am arătat în articolul citat, autoritățile statului au acționat exemplar pe linie penală: violatorul a fost arestat preventiv imediat, a fost cercetat, trimis în judecată și condamnat, după numai trei luni de la aflarea faptei, cu o pedeapsă de 8 ani de pușcărie cu executare, pentru comiterea unui act de viol. Mai mult, din dosar s-a disjuns unul nou, în care se fac cercetări pentru violarea repetată a aceluiași copil-victimă.

Copil lăsat patru luni în ”grija” mamei care a acceptat ca el să fie violat

De mai bine de trei luni a avut nevoie DGASPC Timiș pentru a cere o ordonanță președințială de preluare a copilului violat de la mamă, în vederea plasării lui în grija unui asistent maternal care efectiv să îi poarte de grijă. Asta în contextul în care DGASPC Timiș cunoștea faptul că mama (n.r. care știa chiar de la violator că fiul îi fusese abuzat sexual și fizic, dar nu l-a reclamat autorităților pe acesta) are probleme, mai ales că în 2014, a instituționalizat același copil pe durata perioadei în care mama a fost internată (n.r. pentru tulburări de natură psihiatrică). Depusă săptămâna trecută, ordonanța s-a emis cu data de 15 noiembrie.

Victima violului, victimă a sistemului

În trei luni de când a luat în evidență cazul, DGASPC Timiș a reușit să realizeze doar evaluarea psihologică a copilului, pe baza unei întâlniri între psiholog și minor la școală, deoarece mama s-a opus, așa cum reiese din informarea transmisă de reprezentanții instituției în urma solicitării EVZ. Copilul nu a fost consiliat așa cum ni s-a comunicat, inițial, telefonic.

Deși abuzul sexual al copilului e cunoscut instituției de protecție a copilului de la mijlocul lunii iulie, acesta nu a fost integrat nici până azi într-un program de terapie. Motivul? S-a opus mama. Aceeași mamă care și-a lăsat fiul să fie violat, și de lângă care DGASPC Timiș nu s-a grăbit să îl ia.

În acest context redăm în cele ce urmează răspunsul oferit de Serviciul de Comunicare, Registratură, Relații cu Publicul al DGASPC Timiș: ”A fost propusă în luna septembrie 2017 evaluarea psihologică a copilului (n.r. la două luni de la evidențierea cazului) și includerea sa într-un program de consiliere psihologică. În urma încercărilor repetate ale colegilor din cadrul Serviciului Consiliere Psihologică de a lua legătura cu mama copilului și de a o convinge pe aceasta să vină cu copilul la sediul DGASPC Timiș, aceasta s-a eschivat, a avut o atitudine defensivă și recalcitrantă, anunțând că se va prezenta la sediul DGASPC Timiș împreună cu avocatul său și solicitând ca evaluarea psihologică a copilului să se realizeze în prezența sa și a avocatului. Ulterior nu s-a prezentat la data și ora programată, situația repetându-se de mai multe ori. Prin urmare, dată fiind atitudinea mamei, evaluarea psihologică a copilului nu s-a putut realiza în sediul instituției. În cursul lunii octombrie 2017, DGASPC Timiș a trimis o adresă școlii în care învață copilul, prin care s-a solicitat accesul reprezentanților DGASPC Timiș în incinta școlii, în conformitate cu hotărârea nr. 4CN/ 2013 a Colegiului Psihologilor din România (...) pentru realizarea evaluării psihologice a copilului. Reprezentanții școlii au aprobat respectiva cerere și astfel evaluarea copilului s-a realizat în cursul lunii octombrie (...). Prin Serviciul Consiliere Psihologică din cadrul DGASPC Timiș se realizează evaluarea psihologică și consilierea psihologică a copiilor/ persoanelor adulte care pot beneficia de astfel de servicii. Minorul nu a putut fi inclus într-un program de consiliere psihologică deoarece acest lucru e posibil doar cu acordul reprezentantului legal (în cazul de față mama), acest fapt incluzând semnarea unui contract pentru servicii psihologice, aducerea copilului în zilele și la orele de comun acord stabilite între mamă și psiholog, participarea activă a mamei la procesul de consiliere psihologică; aceste demersuri neputând avea loc în condițiile în care mama copilului neagă faptele de abuz”. În același răspuns oficial formulat în urma solicitărilor EVZ, cei de la Protecția Copilului arată că psihologul instituției nu a evaluat-o pe mamă, deoarece aceasta ”nu este beneficiară a serviciilor noastre”, iar o evaluare s-ar fi putut realiza numai cu acordul ei. (Sursa foto: ABCNews.com)