Săraci ca George sunt mii de copii ai Deltei. Fără să ştie, băiatul acesta de nouă ani, înnebunit după peşte, reprezintă o comunitate şi un loc. Într-o lotcă trasă la mal pe un canal din Sfântu Gheorghe, un copil blonduţ, tuns şcolăreşte, se întreabă dacă peştele o pofti azi râmă sau coropişniţă.
Nu a trecut mult timp până să îmi dau seama că răul nu încape în gândurile prichindelului. În timp ce pescarii îi suduie de mama focului pe barcagiii care turează zgomotoasele motoare şi le sperie peştii, Georgică are altă părere. "Îmi place când trec bărci, că îmi aduc peştele în ac", spune copilul, înfigând în cârlig o râmă cât degetul mic.
Povestea celor 20 de peşti din Buhaz
Mâinile lui, murdare până la cot, au degetele ciuruite. Ştie că, după cum trage, peştele care îl tot amăgeşte e o plătică. I-a mâncat prima râmă, motiv pentru care indolentul din baltă îşi primeşte o înjurătură. Ochii căprui ai lui Georgică urmăresc pluta, care dispare brusc.
Din minune de undiţă primită "de la un turist" rămâne doar băţul. Cu restul a fugit peştele în adânc. "Ştiu care e. Ăsta m-a mai păcălit".
Mai are o undiţă, dar cârligul este prea mare. Aşa că se mulţumeşte cu poveştile sale de succes. Câte o fi minciuni copilăreşti, Dumnezeu ştie. Eu am dibuit doar una. "Tu ai văzut delfini care sar?", întreabă fără expresie băieţelul. Eu dau din cap amar, gândidu-mă că voia să îi povestesc. "Eu am văzut. Au sărit un metru, patru metri, lângă barca mea", spune, cu ochi lucitori, copilul. Îşi mai aminteşte de cei 20 de peşti prinşi în vreo două ore pe Buhaz, un canal care, pentru el, e raiul. Înţeleptul peşte
Îşi aminteşte de papuci şi de ce chelfăneală i-a dat tac'su când i-a pierdut pe ultimii. După ce îi caută vreo cinci minute, îşi dă seama că a venit desculţ. A mai uitat ceva: azi, deşi e sâmbătă, avea ore de ucraineană. "Da' şcoala, mamă?", îl întâmpină maică-sa Nicoleta pe uliţa nisipoasă care duce în sat.
"Las' mami, că mă învaţă peştele", spune Georgică, încântat de ce îi ieşise din gură. Şcoala nu are prea multă importanţă, doar vrea să fie motociclist. Tatăl e pescar, mama - casnică şi casa pe care familia se chinuie să o construiască mai are destul de mult până să fie gata. Femeia speră să primească un teren agricol mai mare peste Dunăre, dar nimic nu e sigur. Până şi peştele s-a găsit să nu tragă tocmai acum, când au atât de multă nevoie de bani.
Viaţă la capăt de Românie
Copilul a ştiut să se ferească de grijile astea. În timp ce ochii maică-si spun totul despre cum o duc toţi în locul acesta pierdut de lume, Georgică e mândru că atinge cu capul o creangă de copac. "Un nene mi-a spus că sunt înalt, credea că sunt a treia. Dar eu sunt a doua", se laudă copilul, privind în lungul uliţei după vreun prieten.
Ceasul nu-şi permite să îi strice bucuria copilului, care e lăsat să se joace până când i-o veni somnul. Timpul nu îl va ierta însă, iar când va fi mare va realiza, probabil, că motocicleta nu-şi găseşte locul prin nisipul de pe străzile din Sfântu Gheorghe. Ce va face atunci? Îl învaţă peştele, doar nu pleacă nicăieri.