Un copil român din Avezzano a fost luat în vizor de colegi, fiind hărțuit, bătut, insultat privind originile sale și jignit în fiecare zi.
Acest copil este supus zilnic unor abuzuri verbale şi fizice din partea colegilor săi. Aceştia îl batjocoresc cu fiecare ocazie.
Mama băiatului i-a povestit totul unui comerciant din Avezzano, care, din fericire, nu a rămas indiferent, ci a căutat o rezolvare.
”Fiul meu”, a scris mama într-o scrisoare, ”este în mod continuu hărțuit grav de colegii săi și eu nu mai știu cui să mă adresez”.
”Cazul – explică italianul pentru publicația marsicalive.it – mi-a fost povestit de o respectabilă familie română, o familie care trăiește în mod demn și onest într-o localitate din Avezzano. Tatăl un harnic lucrător agricol, mama casnică și cinci copii sârguincioși, care studiază și îi respectă foarte mult pe ceilalți. Tocmai al patrulea dintre copii, în vârstă de 11 ani, pe timpul primului an de școală medie la Avezzano, a fost obiectul unor agresiuni din partea unor copii de aceeași vârstă deseori proveniți din familii care încă suferă o educație inadecvată a fiilor”.
”Micuțul – explică comerciantul – în afară de faptul că nu este de origine italiană, deși este născut și crescut în Italia, este un copil cu un caracter deosebit de sensibil, închis, timid și tăcut și care a permis altor colegi de școală să-și bată joc de el”.
Comerciantul italian adresează un apel ”profesorilor, directorilor și centrelor de agregare pentru a fi atenți la o problemă serioasă care deseori nu este denunțată de rușine sau pentru a nu se demara proceduri legale. Și aceasta în special când astfel de acte de aroganță și abuz au loc împotriva unor copii de origine diferită de cea italiană”, scrie gazetaromaneasca.com.