Copil mort de foame

Un copil de 8 ani a murit la spitalul de urgenţă Vaslui, după ce a fost adus în stare gravă, suferind de subnutriţie şi deshidratare.

Băiatul a murit în urma unui stop cardiorespirator, după săptămâni întregi de înfometare. Copilul era crescut in conditii extrem de grele şi nu era dezvoltat suficient pentru vârsta lui.

Părinţii şi fraţii băiatului trăiesc în condiţii mizere. Tatăl spune că, de câteva zile, fiul lui se simţea rău.

Băiatul era atât de slăbit încât arăta ca un copil de 5 ani, spun medicii, conform Realitatea. În urmă cu trei zile, mama copilului a mers la dispensar, însă doctorul nu era la serviciu.

Autoritatea de Sănătate Publică Vaslui a sesizat colegiul medicilor, pentru absenţa medicului la dispensarul din comună.

Singurul ajutor primit de mamă a fost o reţetă prescrisă de către asistentele medicale, după consultarea medicului prin telefon.